Autorizația temporară de transport și folosire a armei (Persoane Fizice)

Furnizat de: Poliţia Română


Grad de sofisticare

Apasă aici să vezi ce înseamnă
2
Interacțiune unilaterală

Procent digitalizare (include fluxurile interne)

5 %

Beneficiari

Cetățeni
Mediul de afaceri
Instituții publice
Angajații MAI
Cetățeni români
Cetățeni străini
Vârsta minimă: 18 ani

Taxe

Gratuit

Serviciu public înființat în anul

2005

Scurtă descriere

Titularul dreptului de deţinere a armelor poate fi autorizat, la cerere, să folosească într-un poligon autorizat armele deţinute, dacă acestea au inspecţia tehnică efectuată în ultimii 5 ani.
Cererea va cuprinde:
- datele de identificare a solicitantului;
- poligonul unde urmează să fie folosită arma sau, după caz, armele deţinute;
- traseul de deplasare;
- după caz, mijlocul de transport folosit.
Colecționarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu.
În vederea obţinerii autorizaţiei, solicitantul va depune o cerere în care se precizează:
- datele de identificare ale acestuia;
- locul de desfăşurare a evenimentului;
- armele deţinute;
- traseul de deplasare;
- după caz, mijlocul de transport folosit;
- locul de păstrare al armelor;
- o invitaţie nominală din partea organizatorului.

Pașii procedurali

1. Cererea însoțită de documentele aferente se depun la sediu de către solicitanți
2. Cererea este înregistrată
3. În cazul respingerii cererii, solicitantul este informat prin adresă de motivele care au stat la baza respingerii
4. În cazul aprobării, se emite autorizația de către conducătorul unității și solicitantul este contactat telefonic în vederea ridicării autorizației

Statistici (estimări anuale)

Nu există statistici pentru acest serviciu public.

Baza legală

  • Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 – art. 19 și art. 20;

Documente electronice

Nu se gestionează (primesc/transmit) documente în format electronic în cadrul acestui serviciu public.

Alte instituții implicate

Nu sunt implicate alte instituții în furnizarea acestui serviciu public.

Timpii de livrare

Timp mediu de livrare Timp maxim de livrare Descriere
4 Zile calendaristice 5 Zile calendaristice Analizarea solicitării și respingerea / aprobarea acesteia

Contact


Șos. Ștefan cel Mare, nr. 13-15, sector 2, București