Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
În vederea participării la concurs, candidații vor parcurge etapele pentru obtinerea Fisei de aptitudine in munca, eliberata pentru candidati, de catre medicul specialist de medicina muncii la care este arondat Inspectoratul de Jnadarmi Judetean Botosani, din care sa rezulte aptitudinea in munca pentru profesia /functia si locul de munca pentru care s-a organizat concurs, conform prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 291/2011 privind Normele metodologice de supravegherea sanatatii lucratorilor si Procedurii PS-001-DM-RU nr. 4.244.380 din 03.10.2013 privind algoritmul si responsabilitatile personalului implicat in activitatea de examinare medicala pentru incadrearea personalului contractual in unitatile M.A.I. Fisa de aptitudine in munca mentionata anterior, incheiata cu mentiunea ,,APT” va fi depusa la dosarul de inscriere pana la data si ora desfasurarii primei probe (proba practica), conform graficului. Fara aceasta fișa nefiind posibila participarea candidatului la concurs. Evaluarea medicala in vederea obtinerii fisei de aptitudine in munca, se efectueaza, cu plata, doar de catre candidatii declarati ADMIS la etapa de selectie a dosarelor de inscriere si care au fort declarati APT la testarea psihologica.
Data, ora, si locul de desfasurare a examinarii medicale vor fi comunicate candidatilor odata cu afisarea rezultatelor la evaluarea psihologica in sectiunea ,,FISIERE ANUNT” din aceasta pagina.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Candidatii trebuie sa se prezinte in ziua, data, ora și locul in care au fost planificati pentru sustinerea testarii psihologice avand asupra lor documentele de legitimare valabile. NU exista posibilitatea unei reprogramari a testarii psihologice.
Doar pentru candidatii declarati ,,ADMIS” la etapa de selectie a dosarelor de concurs!
Etapa de selecție a dosarelor de înscriere constă în selectarea dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.
Aceasta etapa cuprinde urmatoarele activitati:
- verificarea dosarelor de inscriere;
- afisarea rezultatelor la selectia dosarelor - 28.06.2024
- depunerea eventualelor contestatii - 01.07.2024
- solutionarea contestatiilor si afisarea rezultatelor - 02.07.2024
Proba practică se desfăşoară pe baza unui plan stabilit de comisia de concurs, care va include următoarele criterii de evaluare:
a)capacitatea de adaptare;
b)capacitatea de gestionare a situaţiilor dificile;
c)îndemânare şi abilitate în realizarea cerinţelor practice;
d)capacitatea de comunicare;
e)capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfăşurarea probei practice
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
- Afisarea rezultatelor la proba practica - 05.09.2024
- Depunerea eventualelor contestatii - 06.09.2024
- Afisarea rezultatelor dupa solutionarea contestatiilor si rezultatul final al probei practice - 09.09.2024
Proba practica se va desfasura la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani.
În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
b) capacitatea de analiză și sinteză;
c) motivația candidatului;
d) comportamentul în situațiile de criză;
e) abilități de comunicare;
f) inițiativă și creativitate.
În funcție de cerințele de studii sau profesionale specifice postului, criteriile de evaluare prevăzute la lit. d) și e) sunt stabilite opțional de către comisia de concurs.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
- Afisarea rezultatelor la interviu - 11.09.2024
- Depunerea eventualelor contestatii - 12.09.2024
- Afisarea rezultatelor dupa solutionarea contestatiilor si rezultatului final al interviului - 13.09.2024
Interviul se va desfasura la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani!
Candidații nemulțumiți pot depune contestație după afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și/sau proba practică și interviu, după caz, la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea și desfășurarea concursului, în termen cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și/sau probei practice și al interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se realizează prin afisarea la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului și pe pagina de internet a acesteia, la secțiunea special creată în acest scop, imediat după soluționarea contestațiilor.
Candidatul nemulțumit de modul de soluționare a contestației se poate adresa instanței de contencios administrativ, in condițiile legii.
Punctajul final se calculeaza ca medie aritmetica a punctajelor obtinute la proba practica si interviu. Este declarat ,,ADMIS” la concurs candidatul care a obtinut cel mai mare punctaj dintre candidatii care au concurat pentru acelasi post, cu conditia ca acestia sa fi obtinut punctajul minim necesar. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obtinut punctajul cel mai mare la proba practica, iar daca egalitatea se mentine, candidatii aflati in aceasta situatie vor fi invitati la un nou interviu, in urma caruia comisia va decide asupra candidatului castigator.
Poate ocupa un post vacant persoana care indeplineste conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003- Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si cerintele specifice prevazute la art. 542 alin. 1 si 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune dosarul de concurs LA SEDIUL Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani - Biroul Resurse Umane din municipiul Botosani, strada I.C. Bratianu, nr. 110-120, judetul Botosani, pana la data de 25.06.2024 ora 09.00 (DOAR IN ZILE LUCRATOARE, IN INTERVALUL ORAR 08.00-16.00)
Cu ocazia inscrierii, candidatii vor prezenta toate documentele sus-mentionate.
Toate actele solicitate in COPIE vor fi prezentate si in ORIGINAL, in vederea verificarii conformitatii si certificarii de catre persoana desemnata si de candisat. Documentele depuse in copie legalizata, nu mai necesita prezentarea originalelor.
La depunerea dosarelor de concurs, candidatilor li se atribuie un COD numeric pentru identificare, care corespunde cu numarul de inregistrare al dosarului de concurs, cod ce va fi folosit pentru identificarea candidatilor pe intreaga procedura de concurs.
ATENTIE!!!
- inscrierea si depunerea dosarelor de concurs se face PERSONAL, de catre candidat, exclusiv la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani;
- documentele transmise prin alte mijloace decat - personal - nu vor fi luate in considerare.
- nu va fi acceptat dosarul de concurs in cazul in care, documentele solicitate in original, prezinta deteriorari sau alterari ale elementelor de siguranta care nu permit stabilirea autenticitatii documentului sau sunt plastifiate.
Prin inscrierea la acest concurs, candidatii isi manifesta implicit acordul cu privire la conditiile si modul de organizare si desfasurare a concursului (inclusiv ca probele sustinute in cadul concursului sa fie inregistrate audio-video, cu respectarea prevederilor referitoare la protectia datelor cu caracter personal).
Concursul consta in 3 etape succesive, dupa cum urmeaza:
a. Selectia dosarelor;
b. Proba practica;
c. Interviul
Se pot prezenta la urmatoarea etapa numai candidatii declarati ,,ADMIS” la etapa precedenta.
Incadrarea in treapta profesionala se face in functie de vechimea in specialitatea calificarii necesare ocuparii postului, astfel:
- muncitor calificat IV - vechime mai mica de 3 ani;
- muncitor calificat III - vechime de minim 3 ani;
- muncitor calificat II - vechime de minim 6 ani;
- muncitor calificat I - vechime de minim 9 ani.
Inspectoratul de Jandarmi Judetean Botosani, Strada I.C. Bratianu, nr. 110-112, Botosani, Judetul Botosani, telefon 0231 511533; 0231 535199; Fax: 0231 516170;
e-mail: contact@jandarmeriabotosani.ro, in intervalul orar 08.00 - 16.00