Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă determinată
a) au cetățenie română și domiciliul în România;
b) sunt absolvenți cel puțin ai învățământului obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
c) au solicitat, în scris, angajarea într-o funcție de soldat sau gradat profesionist;
d) sunt declarați «apt medical»; aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală, în aceleași condiții și potrivit acelorași bareme medicale stabilite de reglementările specifice în domeniu pentru cadrele militare
e) sunt declarați «apt» la evaluarea psihologică; aptitudinea/inaptitudinea se constată de structura de specialitate a MAI, în aceleași condiții stabilite de reglementările specifice în domeniu pentru cadrele militare. Evaluarea psihologică se susține înaintea examinării medicale.
f) sunt apți din punct de vedere fizic;
g) nu au antecedente penale și nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
h) nu fac parte din organizații interzise de legislația română și nu sunt membri ai unor organizații sau culte religioase incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
i) nu sunt asociați unici ori participanți direcți la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale ori a altor organizații cu scop lucrativ sau comercial, iar dacă sunt în una dintre aceste situații, se obligă prin semnarea unui angajament ca, din momentul selecționării pentru profesia de soldat sau gradat profesionist, să renunțe la această calitate;
j) nu sunt membri ai unor partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă sunt membri, se angajează în scris că, după admiterea în instituția militară, vor renunța la această calitate.
k) au vârsta cuprinsă între 18 ani și 25 de ani pentru ocuparea posturilor vacante de soldat profesionist (servant) și vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani pentru ocuparea posturilor vacante soldat profesionist (pistolar) din cadrul formațiunii de pază, la data verificării dosarului de recrutare de către membrii comisiei de recrutare.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
în perioada 21-27.10.2024 conform planificării care va fi afișată în timp util la secțiunea Fișiere publicate ulterior activării anunțului
Proba eliminatorie „URCAREA PE SCARĂ”
I. Descrierea probei:
Proba constă în urcarea pe scara culisantă până la nivelul etajului al II-lea al turnului de instrucție, coborârea și revenirea pe sol.
Linia de start se trasează la o distanță de 0,5 m de baza scării culisante.
Baza scării culisante se amplasează la o distanță de 2 m de baza turnului de instrucție
În așteptarea semnalului de start candidatul va avea ambele picioare pe sol și mâinile pe lângă corp.
La semnalul „START”, concurentul începe urcarea, atinge cu mâna pervazul ferestrei de la etajul II al turnului de instrucție după care coboară treptele scării până la sol.
Executarea corectă a probei presupune prinderea succesivă cu mâinile a treptelor.
Proba se consideră încheiată în momentul în care ambele picioare ating solul.
II. Echipamentul necesar parcurgerii probei:
Pentru parcurgerea probei concurenţii se echipează cu: echipament sportiv, cască, brâu pompier (centură de siguranță) şi pantofi sport.
II. Evaluarea probei:
Pentru evaluarea candidaților se ia în considerare timpul de executare a probei, nu și tehnica de executare a acesteia.
Este declarat „ADMIS” concurentul care a executat corect proba în maximum 50 de secunde.
IV. Măsuri de siguranță:
Turnul de instrucţie este prevăzut cu un dispozitiv de siguranţă pentru protecția concurentul împotriva căderii.
Securitatea concurenţilor pe timpul desfăşurării probei se asigură, pentru fiecare culoar, de câte două persoane din rândul personalului auxiliar, după cum urmează:
- prima persoană, situată la baza turnului, asigură prinderea cârligului de siguranţă aflat la capătul cordiţei de inelul aflat la brâul concurentului, după care preia controlul capătului cordiţei trecut prin scripetele de asigurare, se amplasează în dreptul „elementului de frânare” şi anunţă când concurentul este gata pentru începerea probei;
- a doua persoană, situată la etajul al doilea al turnului de instrucţie, ţine scara culisantă lipită de pervaz în timpul urcării concurenţilor.
V. Alte precizări:
Caracteristicile turnului de instrucție sunt prevăzute în Anexa 7 la Instrucțiunile de organizare și funcționare a punctelor de antrenament, poligoanelor și centrelor de pregătire specifică serviciilor profesioniste pentru situații de urgență aprobate prin Ordinul inspectorului general nr. 6/IG din 08.03.2019 și în Anexa 4 la Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă aprobat prin Ordinul inspectorului general nr. 1314 din 26.05.2011.
În situația în care condițiile atmosferice nu permit desfășurarea probei la turnul de instrucție, comisia de concurs poate identifica alte spații și mijloace care permit desfășurarea probei, cu respectarea măsurilor de siguranță a candidaților și a caracteristicii de înălțime de 7,55 m (± 5 cm), echivalentă cu înălțimea la care se află pervazul etajului al doilea al turnului de instrucție.
în perioada 21-27.10.2024 conform planificării care va fi afișată în timp util la secțiunea Fișiere publicate ulterior activării anunțului
Proba eliminatorie „DEPLASARE ÎN SUBSOL ÎNTUNECAT”
I. Descrierea probei:
Proba constă în parcurgerea unui traseu cu lungimea de 15 metri și lățimea cuprinsă între 2 – 2,5 metri, amenajat în subsolul întunecat la unei clădiri. Intrarea și ieșirea din subsol nu se situează pe aceeași parte.
Candidatul parcurge traseul echipat cu aparatul de respirat cu aer comprimat având vizorul obturat.
Pe parcursul traseului se amplasează 4 obiecte pe care candidații trebuie să le găsească și să le identifice.
Candidatul este condus la linia de start de 2 membri ai comisiei și este așteptat la linia de sosire de alți 2 membri.
La semnalul „START” concurentul începe deplasarea pe traseul stabilit, încercând să găsească și să identifice cât mai multe dintre cele 4 obiecte dispuse aleatoriu pe traseu şi să ajungă la linia de sosire în timp util.
Candidatul este anunțat de membrii comisiei atunci când ajunge la linia de sosire.
La finalul probei candidatul comunică membrilor comisiei/subcomisiei de concurs denumirea obiectelor identificate și poziția aproximativă a acestora.
Atât membrii comisiei de la linia de sosire cât și membrii de la linia de start urmăresc de la distanță evoluția candidatului. În acest sens, membrii comisiei pot instala sau folosi surse de lumină având însă în vedere să se asigure un grad cât mai scăzut de iluminare.
Candidații se separă astfel încât cei care au susținut proba să nu se întâlnească cu cei care urmează să susțină proba.
II. Echipamentul necesar parcurgerii probei:
Pentru parcurgerea probei concurenţii se vor echipa cu: costum de protecţie pentru pompieri, cască, brâu pompier (centură de siguranță), aparat de respirat cu aer comprimat.
III. Situații care conduc la eliminarea din concurs a candidatului:
- Depășește timpul maxim prevăzut de barem pentru executarea probei;
- Refuză purtarea în totalitate a echipamentului de protecție;
- Pe timpul probei solicită sau își scoate din proprie inițiativă masca facială de la aparatul cu aer comprimat;
- Revine la start și iese din traseu, depășind cu ambele picioare linia de start.
IV. Evaluarea probei:
Pentru a fi declarat„ADMIS”, candidatul trebuie să identifice minimum 2 obiecte și să obțină un timp final de maximum 3 minute.
Pentru fiecare obiect neidentificat candidatul este penalizat cu câte 20 de secunde.
Timpul final se calculează adăugând la timpul obținut valoarea penalizărilor.
în perioada 21-27.10.2024 conform planificării care va fi afișată în timp util la secțiunea Fișiere publicate ulterior activării anunțului
I. Prevederi generale cu privire la organizarea probei de evaluare a performanţei fizice
1. Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor constă în parcurgerea în întregime a traseului practic-aplicativ şi a elementelor care îl compun, prin abordarea obligatorie a tuturor obstacolelor, în ordinea stabilită, conform schiţei de mai jos. În situaţiile expres precizate în cadrul prezentei anexe candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde/obstacol. La final, penalizările acumulate sunt consemnate în borderou şi adunate la timpul cronometrat, rezultând timpul total. În situaţia în care candidatul nu parcurge un obstacol este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat".
2. Proba se execută în ţinută sportivă decentă adecvată condiţiilor de desfăşurare a probelor în sala de sport (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).
3. Este declarat "promovat" candidatul care îndeplineşte baremul minim de 2'15".
4. Pe timpul şi după susţinerea probei, indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări sau repetări.
5. Abandonul, accidentarea sau neîndeplinirea baremului minim duce la eliminarea candidatului din concurs şi declararea acestuia "nepromovat". Trecerea de la alergare la mers a candidaţilor nu se consideră abandon.
6. Instructajul privind normele de securitate şi sănătate în muncă se face de către lucrătorul desemnat sau de un membru al comisiei/subcomisiei desemnat în acest sens, înainte de începerea probei, pe bază de semnătură.
7. Candidaţii sunt răspunzători de eventualele accidentări pe timpul efectuării încălzirii, aşteptării pentru executarea probei, pe timpul şi după desfăşurarea probei, cauzate de nerespectarea normelor prelucrate sau de execuţiile greşite.
8. Pregătirea organismului pentru efort şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor se desfăşoară individual, în spaţiul destinat acestei activităţi, altul decât cel de desfăşurare a probei.
9. Înaintea parcurgerii traseului practic-aplicativ, unul dintre evaluatori prezintă candidaţilor elementele, modul de execuţie a acestora, restricţiile, penalizările, precum şi procedura de apreciere/măsurare.
10. Pe timpul desfăşurării probei, supravegherea medicală în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie este obligatorie şi se asigură gratuit.
11. Rezultatele obţinute se aduc la cunoştinţa candidaţilor, la finalul probei, pe bază de semnătură.
12. Fiecare candidat parcurge traseul practic-aplicativ în prezenţa a cel puţin doi martori din rândul candidaţilor.
13. Pe timpul desfăşurării probei, nu sunt admise indicaţii metodice din partea organizatorilor.
14. Traseul practic-aplicativ conţine un număr de 9 obstacole, având culoarul cu lăţimea de 2 metri.
15. Desfăşurarea probei se poate amâna, la propunerea membrilor subcomisiei/comisiei, cu acordul preşedintelui subcomisiei/comisiei, până la momentul când proba se poate desfăşura în condiţii normale. Candidaţii sunt anunţaţi cu privire la modificările apărute în Graficul concursului.
16. În situaţia în care, pe timpul executării probei, candidatul aduce modificări elementelor de delimitare ale culoarelor ce urmează a fi parcurse, acesta este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat".
II. Descrierea elementelor care compun traseul practic-aplicativ, a algoritmului de desfăşurare şi a modului de evaluare a execuţiei:
1. START
La semnalul evaluatorului, candidatul, folosindu-se de un element ajutător, asigurat de organizator, ia poziţia "atârnat" la bara pentru tracţiuni, cu braţele întinse, cu priză la alegere. În momentul în care candidatul este în poziţia "atârnat" la bara pentru tracţiuni şi picioarele nu ating solul sau un alt punct de sprijin, evaluatorul dă comanda "START" şi implicit începe proba. Cronometrarea începe la prima mişcare de ascensiune a candidatului.
2. Tracţiuni la bară fixă (obstacolul nr. 1):
Se execută obligatoriu 3 tracţiuni din poziţia "atârnat", cu braţele întinse, ca priză la alegere. O execuţie este corectă atunci când în poziţia atârnat cu braţele întinse, picioarele nu ating solul sau alt punct de sprijin, iar la ridicare bărbia depăşeşte nivelul barei. Evaluatorul numără cu voce tare execuţiile corecte. În situaţia unei execuţii incorecte se precizează cu voce tare numărul de execuţii corecte efectuate până în acel moment.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. pierde priza la bară, cu ambele mâini;
b. atinge solul;
c. nu execută numărul obligatoriu de 3 (trei) tracţiuni.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: bară tracţiuni poziţionată la înălţimea de 2,7 metri faţă de sol, un element ajutător care să permită candidatului luarea poziţiei "atârnat".
3. Deplasare 10 metri spre înainte.
4. Două rostogoliri succesive înainte, pe saltele (obstacolul nr. 2):
Candidatul execută 2 (două) rostogoliri succesive înainte. Candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde în situaţia în care depăşeşte, în lateral, spaţiul saltelelor, la una dintre rostogoliri.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. refuză executarea rostogolirilor;
b. depăşeşte în lateral spaţiul saltelelor a doua oară;
c. execută o singură rostogolire;
d. ocoleşte obstacolul.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: 2 saltele de gimnastică amplasate longitudinal, una în prelungirea celeilalte. Fiecare saltea are lungimea = 2 metri şi lăţimea = 1 metru.
5. Deplasare 5 metri spre înainte.
6. Deplasare în echilibru pe două bănci de gimnastică cu transport de greutăţi (obstacolul nr. 3):
Se ridică două greutăţi (gantere) depozitate în faţa a două bănci de gimnastică, se efectuează urcarea şi deplasarea pe băncile de gimnastică transportând ambele greutăţi, după parcurgerea acestora se coboară şi se depozitează greutăţile în spaţiile marcate pentru fiecare.
În situaţia în care, pe timpul execuţiei după urcarea pe banca de gimnastică, candidatul atinge solul, cade de pe aparat, scapă una sau ambele greutăţi, acesta este obligat să reia parcurgerea obstacolului de la început, prin urcarea pe banca de gimnastică cu transportul simultan al greutăţilor.
Candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde în situaţia în care amplasează una sau ambele greutăţi, total sau parţial, în afara spaţiului marcat.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. refuză executarea deplasării cu transportul simultan al greutăţilor pe tot parcursul obstacolului;
b. cade de pe obstacol a doua oară;
c. scapă una sau ambele greutăţi a doua oară;
d. răstoarnă banca pe timpul deplasării;
e. ocoleşte obstacolul;
f. refuză reluarea abordării obstacolului.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: două gantere a câte 10 kilograme, depozitate fiecare într-un spaţiu marcat, cu dimensiunile de 0,50 metri X 0,50 metric, simetric pe direcţia de deplasare, la distanţa de un metru înaintea primei bănci dintr-un ansamblu de două bănci de gimnastică amplasate longitudinal, una în prelungirea celeilalte. Fiecare bancă are lungimea de 3 metri, lăţimea de 0,26 metri şi înălţimea de 0,35 metri. Spaţiile de depozitare finale au dimensiunea de 0,50 metri X 0,50 metri şi sunt marcate simetric pe direcţia de deplasare, la distanţa de un metru.
7. Ocolire jalon prin stânga.
8. Deplasare un metru spre înainte.
9. Deplasare prin "aparatul de trecere prin spaţii înguste (tunel)" (obstacolul nr. 4):
Candidatul se apleacă şi se deplasează prin obstacolul marcat, printr-un procedeu la alegere. Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în situaţia în care nu execută trecerea prin aparatul de trecere prin spaţii înguste.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: tunel acoperit, închis la intrare şi ieşire cu material textil opac, cu înălţimea = 0,70 metri, lăţime = 0,70 metri, lungime = 10 metri.
10. Deplasare 8 metri spre înainte.
11. Săritură în sprijin depărtat peste capra de gimnastică (obstacolul nr. 5):
Din alergare, candidatul execută bătaia pe ambele picioare, se desprinde de pe sol prin săritură, se sprijină pe obstacol cu ambele mâini concomitent cu depărtarea simultană a picioarelor, sare în sprijin depărtat peste capra de gimnastică şi aterizează pe ambele picioare fără atingerea aparatului cu altă parte a corpului.
Candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde în următoarele situaţii:
a. nu efectuează bătaia pe ambele picioare;
b. se sprijină pe obstacol cu o singură mână;
c. atinge aparatul cu orice parte a corpului, cu excepţia mâinilor de sprijin a săriturii;
d. atinge solul la aterizare cu orice parte a corpului, cu excepţia tălpilor picioarelor.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. refuză parcurgerea obstacolului;
b. se opreşte în faţa obstacolului;
c. dărâmă obstacolul;
d. aterizează tot la locul de desprindere a săriturii;
e. încalecă sau/şi se caţără pe obstacol;
f. rămâne pe obstacol;
g. reia elanul;
h. ocoleşte obstacolul.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: capra de gimnastică cu înălţimea = 1,30 metri, o saltea de gimnastică dispusă la aterizare, grosime = 3 - 5 centimetri. La acest obstacol nu se folosesc trambuline elastice.
12. Deplasare 2 metri spre înainte.
13. Ocolire jalon prin dreapta.
14. Deplasare 7 metri spre înainte.
15. Trecere prin săritură peste saltea (obstacolul nr. 6):
Din deplasare, candidatul execută trecerea prin săritură peste o saltea de gimnastică. Candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde în următoarele situaţii:
a. atinge oricare dintre marginile saltelei, la săritură sau la aterizare;
b. calcă oricare dintre marginile saltelei, la săritură sau la aterizare.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. refuză să execute săritura;
b. calcă interiorul suprafeţei saltelei cu toată talpa;
c. parcurge obstacolul prin săritură în lateralul saltelei;
d. ocoleşte obstacolul.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: saltea de gimnastică lungime = 2 metri, lăţime = 1 metru, grosime = 3 - 5 centimetri, marcată la 1 centimetru de marginile saltelei cu bandă de culoare albă, cu lăţimea de 2 centimetri.
16. Deplasare 5 metri spre înainte.
17. Trecere peste calul de gimnastică fără mânere (obstacolul nr. 7):
Candidatul execută trecerea peste calul aşezat transversal pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere, aterizează şi continuă deplasarea.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. refuză parcurgerea obstacolului;
b. dărâmă obstacolul;
c. trece pe sub obstacol;
d. reia elanul;
e. ocoleşte obstacolul.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: cal de gimnastică înălţime = 1,50 metri, o saltea de gimnastică dispusă la aterizare, grosime = 3 - 5 centimetri. La acest obstacol nu se folosesc trambuline elastice.
18. Deplasare 5 metri spre înainte.
19. Ocolire jalon prin stânga.
20. Transportul a trei stingătoare tip P6 (obstacolul nr. 8):
Candidatul se deplasează 20 metri, ridică un stingător tip P6, aflat într-un spaţiu marcat şi se deplasează cu acesta înapoi pe distanţa de 20 metri, ocoleşte jalonul prin stânga, se deplasează pe distanţa de 20 metri şi depune stingătorul P6 în poziţie verticală în spaţiul marcat corespunzător, urmând a reveni şi a proceda la fel şi cu celelalte două stingătoare P6.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. stingătorul P6 nu este aşezat corespunzător, candidatul continuând traseul cu atingerea următorului stingător P6;
b. refuză parcurgerea distanţei precizate;
c. ocoleşte obstacolul;
d. nu depune stingătorul P6 în mod corect, în poziţie verticală şi începe executarea următorului obstacol.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: 3 (trei) stingătoare P6 încărcate, cu greutatea de 9,5 kilograme fiecare.
21. Ocolire jalon prin dreapta.
22. Deplasare 10 metri spre înainte.
23. Transportul unui manechin prin târâre (obstacolul nr. 9):
Din deplasare, candidatul se poziţionează în dreptul capului manechinului, cu spatele la direcţia de deplasare, ridică manechinul, execută priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele mâini şi transportă manechinul cu spatele pe direcţia de deplasare, baza manechinului trebuind să depăşească în mod obligatoriu jalonul poziţionat la 10 metri, ocoleşte jalonul cu manechinul respectând prizele pe acesta şi continuă deplasarea până la linia de sosire, manechinul trebuind să depăşească în totalitate linia de sosire.
Candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde o singură dată, în situaţia în care, pe timpul deplasării, nu menţine priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele mâini. În situaţia în care candidatul cade sau scapă manechinul, acesta este obligat să execute din nou priza pe sub axile, cu ambele mâini, fără penalizare.
Candidatul este eliminat din concurs şi declarat "nepromovat" în următoarele situaţii:
a. refuză parcurgerea obstacolului;
b. refuză reluarea prizei pe sub axile;
c. trece linia de sosire fără manechin.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: manechin de înălţime = minim 1,60 metri şi greutate = 60 kilograme. Manechinul este poziţionat cu capul pe sensul de deplasare şi cealaltă extremitate pe linia de demarcaţie a începutului obstacolului.
24. SOSIRE. Evaluatorul opreşte cronometrul în momentul în care manechinul transportat de candidat depăşeşte în totalitate linia de sosire, moment ce marchează finalul traseului.
III. Corespondenţa dintre timpii finali realizaţi, notele acordate şi calificativele obţinute la proba de evaluare a performanţei fizice de către candidaţii la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
Pentru timpii finali realizaţi de candidaţii la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, înregistraţi în Tabelul centralizator al cărui model este prevăzut de anexa nr. 29 la ordin, se acordă note, conform tabelului de transformare a timpului final în notă.
Pentru candidatul declarat «Nepromovat», procedura de selecţie încetează.
Tabelul de transformare a timpului final în notă
Timp final Notă
sub 1’50“, inclusiv 10,00
peste 1’50“-1’51“, inclusiv 9,80
peste 1’51“-1’52“, inclusiv 9,60
peste 1’52“-1’53“, inclusiv 9,40
peste 1’53“-1’54“, inclusiv 9,20
peste 1’54“-1’55“, inclusiv 9,00
peste 1’55“-1’56“, inclusiv 8,80
peste 1’56“-1’57“, inclusiv 8,60
peste 1’57“-1’58“, inclusiv 8,40
peste 1’58“-1’59“, inclusiv 8,20
peste 1’59“-2’00“, inclusiv 8,00
peste 2’00“-2’01“, inclusiv 7,80
peste 2’01“-2’02“, inclusiv 7,60
peste 2’02“-2’03“, inclusiv 7,40
peste 2’03“-2’04“, inclusiv 7,20
peste 2’04“-2’05“, inclusiv 7,00
peste 2’05“-2’06“, inclusiv 6,80
peste 2’06“-2’07“, inclusiv 6,60
peste 2’07“-2’08“, inclusiv 6,40
peste 2’08“-2’09“, inclusiv 6,20
peste 2’09“-2’10“, inclusiv 6,00
peste 2’10“-2’11“, inclusiv 5,80
peste 2’11“-2’12“, inclusiv 5,60
peste 2’12“-2’13“, inclusiv 5,40
peste 2’13“-2’14“, inclusiv 5,20
peste 2’14“-2’15“, inclusiv 5,00
peste 2’15“ Nepromovat
La probele de concurs nu se admit contestații, repetări sau reverificări.
În situația în care, în urma desfășurării probei de evaluare a performanțelor fizice, mai mulți candidați situați pe ultimul loc în lista celor declarați „admis” au aceeași notă, aceștia se departajează prin aplicarea, în ordine, a următoarelor criterii de departajare: a) criteriul 1 – timpul realizat la proba „Deplasare în subsol întunecat” se ia în calcul cel mai mic timp realizat. b) criteriul 2 – timpul realizat la proba „Urcarea pe scară”. Se ia în calcul cel mai mic timp realizat. c) criteriul 3 - deținerea calității de soldat sau gradat rezervist voluntar/profesionist. d) criteriul 4 - deținerea experienței în domenii de activitate specifice situațiilor de urgență: servicii voluntare pentru situații de urgență, servicii private pentru situații de urgență, voluntariat în domeniul situațiilor de urgență, salvamont, salvaspeo, prim-ajutor, alpinism, activitate de scufundare. Criteriul se consideră a fi îndeplinit indiferent de perioada de activitate pe care a cumulat-o candidatul. e) criteriul 5 – studii absolvite. Se iau în considerare studiile absolvite în ordinea nivelului de calificare, de la cel mai înalt nivel de calificare la cel mai mic, conform H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare. Dacă situația de egalitate se menține și după aplicarea succesivă a criteriilor de departajare candidații vor fi supuși unui interviu.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Reguli privind transmiterea și înregistrarea documentelor necesare înscrierii:
Documentele care necesită a fi completate (ex. cerere de înscriere, tabelul nominal cu rude, consimțământ informat, adeverința medicală și declarația) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format .pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată. Fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier .pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Pop Dan – act identitate, Pop Dan – cerere înscriere etc.).
După transmiterea cererii de înscriere, toate celelalte documentele constitutive ale dosarului de recrutare, menționate în anunț, vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente ale acestuia), la adresa de e-mail: sgp@isutimis.ro, în perioada menționată în graficul de concurs.
E-mail-ul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume prenume candidat și concursul la care se înscrie (ex. Pop Dan – SGP).
Cererea de înscriere după înregistrare va fi transmisă candidatului, numărul de înregistrare reprezentând codul unic de identificare atribuit candidatului. Codul atribuit urmează a fi folosit pentru identificarea candidatului pe întreaga procedură de concurs.
Recomandăm ca documentele să fie transmise de pe o adresă de e-mail personală.
La finalul procedurii de concurs, doar candidații declarați ADMIS depun, în original, într-un dosar plic, toate documentele transmise inițial în format electronic, la structura de resurse umane a unității. După caz, copiile acestora se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează atât de către persoana desemnată din cadrul structurii de resurse umane, cât și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat ,,ADMIS” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/ sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, acesta nu va continua procedura în vederea angajării.
A T E N Ţ I E! Repartizarea candidaților declarați „admis” pe unul dintre locurile vacante scoase la concurs se va face în funcție de nevoile unității.
Documentele prevăzute în anunțul de concurs, pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care certificarea de conformitate cu originalul, nu se mai realizează.
Nu va fi acceptat dosarul de recrutare, în cazul în care, documentele solicitate în original prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă care nu permit stabilirea autenticităţii documentului, sau sunt plastifiate.
Candidații care au promovat probele de concurs, însă nu au obținut rezultatul necesar pentru a ocupa un post dintre cele scoase la concurs de unitatea la care s-au înscris, au posibilitatea să opteze pentru ocuparea, prin redistribuire, a unui post dintre cele rămase neocupate la celelalte unități care au posturi similare scoase la concurs. Activitatea de redistribuire a candidaților se organizează după luarea în evidență de către toate unitățile angajatoare a candidaților declarați „ADMIS” și emiterea actului administrativ de acordare a gradului militar. Redistribuirea candidaților pe locurile rămase neocupate se face pe baza opțiunilor personale în ordinea descrescătoare a rezultatelor obținute la probele de concurs. Candidații care doresc să ocupe un loc prin redistribuire completează și depun, în termen de 5 zile din momentul publicării de către comisiile de recrutare a listei cu locurile rămase neocupate, o cerere care se pune la dispoziția candidaților în format electronic pe portalul de servicii electronice al MAI. Redistribuirea candidaților se desfășoară în sistem videoconferință cu prezența candidaților la unitățile de recrutare.
La nivelul centrului de selecție candidații se planifică pentru susținerea probelor de concurs în ordine alfabetică, indiferent de unitatea de recrutare.
La fiecare dintre probele menţionate candidații susţin o singură încercare. Candidatul care nu promovează o probă este declarat „Respins” și nu mai continuă susținerea celorlalte probe.
La probele de concurs nu se admit contestații, repetări sau reverificări. Prin excepție probele se pot repeta în situația în care acestea nu au putut fi finalizate din motive imputabile organizatorilor.
Probele de concurs se înregistrează audio şi video pe întreaga perioadă de desfășurare a acestora, fără întrerupere.
În situația în care candidatul declarat admis nu îndeplinește condițiile de recrutare și selecție prevăzute de OMAI 321/2007 sau nu se prezintă la unitatea angajatoare în termenul prevăzut de legislația în vigoare, oferta de ocupare a postului se face candidatului declarat promovat , clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la concurs.
Informaţii suplimentare despre organizarea concursului şi depunerea documentelor se pot obţine la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiș sau la numărul de telefon 0770849705, în fiecare zi lucrătoare, între orele 09.00-14.00