Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Etapa de selecție a dosarelor de înscriere constă în selectarea dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele la proba scrisă se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
b) capacitatea de analiză și sinteză;
c) motivația candidatului;
d) comportamentul în situațiile de criză;
e) abilități de comunicare;
f) inițiativă și creativitate.
În funcție de cerințele de studii sau profesionale specifice postului, criteriile de evaluare prevăzute la lit. d) și e) sunt stabilite opțional de către comisia de concurs.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Candidații nemulțumiți pot depune contestație după afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și/sau proba practică și interviu, după caz, la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea și desfășurarea concursului, în termen cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și/sau probei practice și al interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se realizează prin afisarea la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului și pe pagina de internet a acesteia, la secțiunea special creată în acest scop, imediat după soluționarea contestațiilor.
Candidatul nemulțumit de modul de soluționare a contestației se poate adresa instanței de contencios administrativ, in condițiile legii.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și interviu. Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unui post vacant/temporar vacant, candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câștigător.
Candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de email comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la sediul Centrului Chinologic Sibiu, cu documentele prevăzute în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poșta electronică se realizează în format pdf. cu volum maxim de 1MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Nerespectarea cerințelor de mai sus, conduce la respingerea candidatului.
Dosarele de concurs se depun la Compartimentul Resurse Umane al Centrului Chinologic Sibiu, situat la adresa: Sibiu, strada Calea Dumbrăvii nr. 157, județul Sibiu, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08.00-16.00, sau prin poșta electronică la adresa de email resurseumane@centrulchinologic.ro, până la data de 09.09.2024. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0269/23.51.81 interior 28008 sau prin email resurseumane@centrulchinologic.