Postat la data de: 07.03.2024, ora 16:03
Anunțul nu mai este valabil întrucât procedura pentru acesta a fost încheiată

COMANDANT PLUTON I LA PLUTONUL 1 JANDARMI ÎN CADRUL DETAȘAMENTULUI 6 JANDARMI PETROȘANI

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Hunedoara organizează:
| concurs - funcție de conducere |
În conformitate cu:
  1. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
  2. Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare
Posturi scoase la concurs:
Cadru militar
  • Ofițer

Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată

  • poz. 441 - COMANDANT PLUTON I prevăzut cu gradul de Capitan - arma: Jandarmeria Romana, unitatea: Insp.Jd.Jud. Hunedoara - PLUTONUL 1 JANDARMI DIN CADRUL DETAȘAMENTULUI 6 JANDARMI PETROȘANI, jud. HD, MUNICIPIUL PETROSANI, Domeniu de activitate: Ordine publică
Mențiuni despre concurs:
Candidatul se poate înscrie: Pentru mai multe posturi distincte (la alegerea candidatului)
Condiții generale și criterii specifice:

a) este declarat "apt medical" și "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare sau nu este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne;
c) a obținut calificativul de cel puțin "foarte bun" la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
d) îndeplinește condițiile de vechime și studii.


Cerințele postului:
  • gradul militar: minim sublocotenent
  • pregătire de bază: Studii universitare de licenţă (ciclul I de studii universitare) sau studii universitare de lungă durată cu licenţă în unul din domeniile de licenţă: drept, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe administrative, sociologie, psihologie, economie, management;
  • pregătire de specialitate: curs de specializare în domeniul ordinii și siguranței publice (după numirea pe funcţie);
  • alte cunoştinţe: cunoștiințe utilizare stație de lucru.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizaţie de acces la informaţii clasificate nivel „Secret de Serviciu” (obţinută după numirea pe funcţie);
  • limbi străine:citit/scris/vorbit: Nu este cazul
  • vechime în funcţii de conducere: Nu este cazul.
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni
  • aptitudini şi abilităţi necesare: aptitudini de conducere, organizatorice, decizionale, de coordonare şi control, de planificare, spirit de observație , fermitate, consecvență, disciplină, de relaționare, poate să lucreze sub presiunea timpului, poate să lucreze cu supervizare redusă;
  • atitudini necesare/comportament: conduită morală conformă normelor civice şi ostăşeşti, spirit de lucru în echipă, inițiativă, exigență, gândire flexibilă şi disponibilitate la schimbare, deschidere permanentă spre nou.
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical, astfel încât să-şi poată îndeplini în bune condiţii sarcinile specifice postului;
  • trăsături psihice şi de personalitate: -aviz apt psihologic pentru funcţia de conducere;
    - rezistenţă şi stabilitate psihică, echilibru emoţional, fără tendinţe impulsive, depresive, de ipohondrie, fobio-obsesive, rezistenţă la suprasolicitări psihice şi fizice.
  • alte cerințe: Nu este cazul
  • vechime în muncă/din care în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: minimum 2 ani vechime în muncă / din care 2 ani în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională;
  • vechime în armă: 2 ani vechime în armă;
  • vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: Nu este cazul.
  • vechime în funcții de conducere în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: Nu este cazul.
  • definirea sumara a atributiilor postului: organizează, coordonează, controlează, conduce, execută şi răspunde de activitatea desfăşurată pe linia misiunilor şi activităţilor plutonului;
    - răspunde de starea de operativitate a plutonului, ordinea şi disciplina militară, starea tehnică şi de întreţinere a armamentului şi tehnicii de luptă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: minimum 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei
Dată Limită:
Dată limită depunere cerere înscriere:
22.03.2024, ora 15:00
Dată limită depunere dosar: 
29.03.2024, ora 15:00
Dosar recrutare

    Dosar cadre militare - conducere
  1. *Cerere de înscriere
    (conform modelului anexat)
  2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
    (conform modelului anexat)
  3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
    (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
    - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
    - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
    - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
    )
  4. *Copie act identitate
    (- copia cărții de identitate
    - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
    )
  5. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
    (conform modelului anexat)
  6. *Adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate cu mențiunea ”apt medical promovare funcții de conducere”;
    (- adeverința este valabilă doar pentru promovarea în funcția de conducere pentru care a fost solicitată examinarea medicală)
  7. *Adeverinţă eliberată de unitatea de provenienţă
    (elementele pe care trebuie să le ateste adeverința sunt detaliate în secțiunea ”Informații suplimentare”)
  8. Documente care atestă realizări deosebite în carieră, cu impact semnificativ asupra activității/ imaginii instituției
    (Documente justificative care pot fi valorificate în cadrul probei de concurs ”evaluarea dosarului de recrutare”, având în vedere criteriile stabilite la Anexa nr. 3^3 din OMAI 177/2016.)
  9. Orice alte documente pe care candidatul le consideră importante în cadrul concursului
    (Documente justificative care pot fi valorificate în cadrul probei de concurs ”evaluarea dosarului de recrutare”, având în vedere criteriile stabilite la Anexa nr. 3^3 din OMAI 177/2016.)

    1. Documentele marcate cu * sunt obligatorii.
Verificare Aptitudini
Evaluare psihologică
  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

Probe Concurs
Probă - Evaluarea dosarului de recrutare (cadre militare - funcții de conducere)
Perioada de desfășurare a probei: 09.04.2024
  1. Evaluarea dosarelor de recrutare, ca probă de concurs, are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.

  2. Aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la dosarul de recrutare.

  3. Aprecierea candidaţilor se realizează prin verificarea îndeplinirii de către aceştia a condiţiilor de participare la concurs, precum şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa la prezentul anunț.

  4. Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi «promovat» și li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.

  5. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.

  6. Evaluarea dosarelor de recrutare şi acordarea punctajului aferent se realizează de către comisia de concurs/examen cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea probei interviului, respectiv în data de 09.04.2024.

Proba - Interviu (funcții conducere cadre militare)
Perioada de desfășurare a probei: 19.04.2024, ora 12:30
  1. Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului.

  2. Aprecierea cunoştinţelor profesionale se realizează în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, pe baza unor întrebări adresate candidatului de membrii comisiei, ce vizează evaluarea capacităţii acestuia de a aplica în activitate cunoştinţele profesionale dobândite şi nu expunerea unor noţiuni teoretice.

  3. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  4. Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.

  5. Interviul se va înregistra audio şi/sau video şi se va desfăşura la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, situat în municipiul Deva, str. Titu Maiorescu, nr. 30, jud. Hunedoara, în data de 19.04.2024, ora 12:30.

Nivel IV
Interviul este structurat pe următorul capitol:
a)capitolul I - aprecierea cunoştinţelor profesionale.

Nota minimă de promovare a probei este 7,00, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire, reprezentând 100% nota de la capitolul I.



Contestații:
  1. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.

  2. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

  3. Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

  4. Contestațiile vor fi depuse pe adresa de email resurseumane@jandarmihunedoara.ro

Departajare:
  1. În situația în care, mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat ”admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului vizat a fi ocupat. În situaţia în care mai mulți candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului vizat a fi ocupat. În situaţia în care nu se reușește departajarea candidaţilor pe criteriile prevăzute anterior, preşedintele comisiei analizează datele înscrise în dosarele de recrutare ale candidaţilor şi rezultatele obţinute la interviu, pe fiecare item, şi decide cu privire la candidatul ce urmează a fi declarat «admis».

Atenționări:
  1. Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  2. Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.

  3. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

  4. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.

  5. Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
    După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
    În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
    În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.

  6. Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.

  7. Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

Informații suplimentare:
  1. 1. Adeverinţa va fi eliberată de structura de resurse umane a unităţii din care face parte candidatul, din care să reiasă următoarele (se eliberează la solicitarea candidatului şi se depune la dosar de acesta, împreună cu celelalte documente, conform termenului prevăzut în anunţ. Vechimea se calculează la data solicitării adeverinţei):
    • vechime în muncă/din care în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției / armă / specialitatea structurii (ordine și siguranță publică);
    • dacă sunt cercetaţi disciplinar, se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau sunt puşi la dispoziţie în condiţiile art. 17 alin. 2 din anexa nr. 7 la Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I.;
    • calificativele obţinute pe întreaga perioadă a carierei profesionale;
    • sancțiuni aplicate de-a lungul carierei și recompensele acordate pe întreaga perioadă a carierei militare.
    2. Documentele solicitate, eliberate de structura de resurse umane a unității în care este încadrat candidatul, care conțin date referitoare la situația acestuia, sunt valabile doar dacă au fost emise ulterior publicării anunțului, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2^2) din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177 din 16 noiembrie 2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.
    3. În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul dintre soț/soție sau ruda de gradul I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat.
    4. Anunţul privind organizarea şi desfăşurarea concursului va fi studiat, însușit şi respectat de candidaţi în totalitate. Necunoașterea şi nerespectarea prevederilor anunţului mai sus menţionat nu atrag răspunderea comisiei de concurs sau a altor terțe persoane.
    5. Înștiințarea candidaților, referitor la data, ora și locația desfășurării evaluării psihologice, se va face prin afişarea în secţiunea "Fişiere anunţ" din această pagină precum şi prin postare pe pagina de internet a instituției.
    6. Cererea de înscriere la concurs, CV.-ul și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare se depun în format PDF, prin intermediul portalulului HUB de servicii publice al M.A.I. https://hub.mai.gov.ro, până la data de 22.03.2024, ora 15.00.
    Candidații înscriși vor primi un cod unic de identificare în baza căruia se vor putea regăsi în anunțurile postate ulterior, referitoare la desfășurarea concursului.
    Celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, vor fi depuse tot prin intermediul portalulului HUB de servicii publice al M.A.I. https://hub.mai.gov.ro, până la data de 29.03.2024, ora 15.00.

  2. Cererea de participare se va completa prin intermediul HUB-ul de servicii.

Date de contact:
  1. 1. Relaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului, pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, str. Titu Maiorescu, nr. 30, mun. Deva, jud. Hunedoara, sau la telefon: 0254/228910, interior 24407, 24535, de luni până vineri, între orele 08.00 - 16.00.

Grafic concurs:
  1. Grafic concurs comandant pluton Det 6 Petrosani_.pdf - Adăugat la: 07.03.2024, ora 11:27
Fișiere anunț:
  1. Tematica comandant pluton Det 6 Petrosani_.pdf - Adăugat la: 07.03.2024, ora 11:33
  2. CV Europass - CV model Europass_.doc - Adăugat la: 07.03.2024, ora 11:34
  3. Formularul declaratiei de confirmare a cunoasterii si acceptarii conditiilor de recrutare - Formularul declaratiei de confirmare a cunoasterii si acceptarii conditiilor de recrutare.doc - Adăugat la: 07.03.2024, ora 11:34
  4. Anunț - 1138-COMANDANT PLUTON I LA PLUTONUL 1 JANDARMI ÎN CADRUL DETAȘAMENTULUI 6 JANDARMI PETROȘANI - COMANDANT PLUTON I LA PLUTONUL 1 JANDARMI ÎN CADRUL DETAȘAMENTULUI 6 JANDARMI PETROȘANI.pdf - Adăugat la: 12.03.2024, ora 9:23
Fișiere publicate ulterior activării anunțului:
  1. Cerere înscriere - Cerere inscriere la concurs.doc - Adăugat la: 12.03.2024, ora 9:10
  2. Alte informări pentru candidați - COMPLETARE ANUNȚ ! - Completare anunt.doc - Adăugat la: 12.03.2024, ora 9:22