Durată: redusă
Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Etapa de selecție a dosarelor de concurs constă în selectarea dosarelor pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs. Rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere se afişează cu menţiunea «admis» sau «respins», însoţită de motivul respingerii dosarului.
Etapa de selecție a dosarelor de concurs constă în selectarea dosarelor pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Criteriile de declarare a candidatului ca fiind admis/respins în urma susținerii probei scrise vor fi comunicate în cadrul secțiunii de fișiere a anunțului.
În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor.
Proba interviului poate fi susţinută doar de către acei candidaţi declaraţi admişi la proba scrisă.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Criteriile de declarare a candidatului ca fiind admis/respins în urma susținerii probei interviu vor fi comunicate în cadrul secțiunii de fișiere a anunțului.
Proba interviu se susţine într-un termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise. Data, ora şi locul susţinerii probei interviului se afişează odată cu rezultatele la proba scrisă.
Candidatul nemulțumit de modul de soluționare a contestației se poate adresa instanței de contencios administrativ, in condițiile legii.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă sau interviu, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie, în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data şi ora afişării rezultatului probei scrise ori a interviului, la locul desfăşurării concursului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Contestațiile se soluționează în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la locul desfăşurării concursului şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, la secţiunea special creată în acest scop, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs: dosarele de concurs se depun la sediul Instituției Prefectului Județului Dolj din Str. Amaradia, nr. 93-95 Municipiul Craiova, județul Dolj, telefon 0251416703, interior 29050, fax: 0251411210, e-mail office@prefecturadolj.ro, persoana de contact: Lupu Daniela, expert, clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Resurse Umane.