Postat la data de: 26.04.2024, ora 14:51

Anunț - Concurs - Asistent medical principal la Compartimentul Asistență Medicală de Urgență,

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Salaj organizează:
| concurs - încadrare directă |
În conformitate cu:
  1. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
  2. Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare
Posturi scoase la concurs:
Cadru militar
  • Subofițer

Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată

  • poz. 27 - Asistent medical principal prevăzut cu gradul de Plutonier adjutant sef - arma: Situatii de Urgenta, unitatea: ISU al Jud.Salaj - Centrul operațional județean, jud. SJ, MUNICIPIUL ZALAU, Domeniu de activitate: Asistență medicală
Mențiuni despre concurs:
Candidatul se poate înscrie: Pe un singur post
Condiții generale și criterii specifice:

Încadrare directă:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale. (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”). Adeverința eliberată în urma examinării medicale sau, după caz, în urma soluționării contestației privind rezultatul acesteia se depune la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale.
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; Îndeplinirea condiţiei se constată de către Direcţia Generală de Protecţie Internă, prin emiterea unui aviz, respectiv de către compartimentele de resurse umane, prin întocmirea Notei de cunoaştere (efectuarea verificărilor de specialitate se realizează doar cu privire la persoana candidatului declarat «admis». Rezultatul verificărilor de specialitate se concretizează în emiterea unui aviz). În cazul emiterii unui aviz negativ, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
g) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
h să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin încadrare directă;
l) nu au tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară; Verificarea cerinţei se realizează cu ocazia examinării medicale. Criteriul specific nu se aplică pentru încadrarea directă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sau în cadrul unităţilor subordonate acestuia;
m) prin încadrare, potrivit vechimii în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportat la atribuţiile din fişa postului şi la stagiile minime în grad, nu dobândesc grade militare mai mari decât gradele militare maxime ale posturilor pentru care s-a organizat concurs.

ATENȚIE! Candidații care au promovat concursul și urmează să ocupe funcție de cadru militar nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic, potrivit statutului aplicabil.


Cerințele postului:
  • gradul militar: Sergent major
  • pregătire de bază: Studii de nivel minim liceal absolvite cu titlu oficial de calificare în profesia de
    asistent medical generalist sau în profesia de asistent medical, conform prevederilor Ordonanței de
    urgență nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a
    profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarae și funcționarea Ordinului
    Ordinului Asistenților Medicali generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu modificările și
    completările ulterioare.
  • pregătire de specialitate: curs de instructor în acordarea primului ajutor calificat, descarcerare și
    operațiuni de salvare la CFFDAMU Târgu-Mureș, după încadrare
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: Autorizație pentru acces la informații
    clasificate de nivel ”secret de serviciu” (după încadrarea pe post)
    - Certificat de acreditare pentru desfășurarea activității de formare în primul ajutor calificat, conform
    Metodologiei privind acreditarea persoanelor și centrelor care desfășoară actrivități de formare în primul
    ajutor calificat (după parcurgerea cursului de formare a formatorilor în descarcerare și asistență medicală
    de urgență și periodic conform metodologiei de acreditare).
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 3 / 6 luni
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical
  • trăsături psihice şi de personalitate: apt psihologic
  • definirea sumara a atributiilor postului: - coordonează activitatea echipajelor SMURD din cadrul
    inspectoratului;
    - monitorizează procesul de acordare a primului ajutor calificat de către personalul cu pregătire
    paramedicală;
    - răspunde de formarea continuă a personalului paramedical din structura unității și din structura
    unităților SMURD aparținând autorităților publice locale din județ și face parte din comisia de evaluare
    anuală a cunoștințelor pe linie de acordare a primului ajutor calificat;
    - întocmește și gestionează baza de date privind pregătirea de specialitate a subofițerilor operativi
    încadrați pe echipajele SMURD din cadrul inspectoratului;
    - întocmește și gestionează baza de date privind pregătirea de specialitate a personalului civil din
    serviciile publice voluntare pentru situații de urgență încadrați pe echipajele SMURD din cadrul
    inspectoratului;
    - gestionează baza de date privind pregătirea în domeniul primului ajutor a personalului care execută
    activități de voluntariat în cadrul unității;
    - cooperează cu medicul șef S.M.U.R.D. și șeful Centrului Operațional, la elaborarea documentelor
    necesare desfășurării activității de prim ajutor calificat, asistență medicală de urgență și medicină la dezastre în cadrul inspectoratului;
    - desfășoară activități de control inopinat la toate echipajele SMURD din cadrul inspectoratului;
    - desfășoară activități specifice de formare în domeniul primului ajutor;
Dată Limită:
Dată limită depunere cerere înscriere:
07.05.2024, ora 15:00
Dată limită depunere dosar: 
20.05.2024, ora 15:00
Dosar recrutare

    Dosar cadre militare si SGP - incadrare + rechemare + transfer
  1. *Copia carnetului de muncă / certificatului de stagiu de cotizare și/sau alte documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă (obligatoriu pentru persoanele care au fost/sunt încadrate în muncă
  2. *Cerere de înscriere
    (conform modelului anexat)
  3. *Curriculum Vitae, modelul comun european
    (conform modelului anexat)
  4. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
    (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
    - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
    - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
    - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
    )
  5. *Copie act identitate
    (- copia cărții de identitate
    - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
    )
  6. Copia carnetului de muncă / certificatului de stagiu de cotizare și/sau alte documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă
  7. Copia livretului militar
    (dacă este cazul)
  8. *Copia certificatului de naștere al candidatului
  9. Copie certificat de naștere al soțului/soției
    (obligatorie pentru candidații căsătoriți)
  10. Copie certificate de naștere ale copiilor
    (obligatorie pentru candidații care au copii)
  11. Copie certificat de căsătorie
    (obligatorie pentru candidații care sunt căsătoriți)
  12. Copie hotărâre judecătorească privind starea civilă
    (obligatorie pentru candidații care au fost căsătoriți)
  13. *Autobiografie
    (scrisă olograf (de mână) de către candidat, conform modelului anexat)
  14. *Tabel nominal cu rudele candidatului și soțul/soția candidatului
    (candidatul trebuie să completeze documentul potrivit notei de subsol a modelului anexat;)
  15. Extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar/ consimțământ obținere certificat
    (Extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit și de un certificat de cazier judiciar depus de candidat, aflat în termen de valabilitate, respectiv 6 luni de la data eliberării.)
  16. *Fotografie color 9x12
    (fotografie clară tip portret al candidatului)
  17. *Adeverință medicală eliberată de medicul de familie în condițiile ordinului ministrului afacerilor interne privind examinarea medicală a candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ care formează personal pentru nevoile MAI, precum și la concursurile de încadrare în MAI, din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în MAI, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției
    (conform modelului anexat)
  18. *Consimțământ informat
    (conform modelului anexat)
  19. *Aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condițiile legii
  20. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
    (conform modelului anexat)
  21. Orice alte documente pe care candidatul le consideră importante în cadrul concursului

    1. Documentele marcate cu * sunt obligatorii.
Verificare Aptitudini
Examinare medicală
Nu există detalii legate de perioada de desfășurare a examinării.
  1. Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.

  2. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  3. Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.

  4. Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.

Evaluare psihologică
Nu există detalii legate de perioada de desfășurare a examinării.
  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

Validarea dosarelor:
  1. După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea primei probe a concursului, corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora.
  2. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de desfășurarea primei probe de concurs.
Probe Concurs
Probă - test scris
Perioada de desfășurare a probei: 08.06.2024
  1. Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.

  2. Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

  3. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  4. Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.


Contestații:
  1. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.

  2. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

  3. Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

Departajare:
  1. În situația în care, la concursul pentru ocuparea unui post de execuție vacant, mai mulți candidați au aceeași notă, departajarea candidaților se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat ”Admis” candidatul care a obținut nota cea mai mare.

  2. Interviul structurat pe subiecte profesionale nu se contestă.

Atenționări:
  1. Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  2. Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.

  3. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

  4. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.

  5. Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
    După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
    În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
    În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.

  6. Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.

  7. Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

  8. Dacă pentru ocuparea unor posturi este necesară obținerea unor avize / autorizații speciale pentru
    exercitarea atribuțiilor, iar acestea nu se obțin ulterior numirii în funcție, cadrul militar este eliberat din
    funcție și pus la dispoziție în condițiile legii, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. m din
    Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

  9. Recrutarea în vederea încadrării directe are drept scop identificarea și atragerea persoanelor care
    îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice și cerințele pentru ocuparea posturilor vacante, altele
    decât cele care au calitatea de cadru militar/polițist - art. 1 alin. (4) din Anexa nr. 2 la OMAI nr.
    177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului
    Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.

  10. Nu va fi acceptat dosarul de recrutare, în cazul în care, documentele solicitate în original prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă care nu permit stabilirea autenticităţii documentului, sau sunt plastifiate.

  11. Candidaţii declaraţi „respins” la concursul organizat pentru ocuparea unui/unor posturi vacant/e nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.

  12. Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunțul de concurs revine exclusiv candidatului, secretarul comisiei de concurs confirmă doar recepționarea e-mail-ului, nu și dacă documentele sunt corect întocmite sau scanate corespunzător!

Informații suplimentare:
  1. În conformitate cu prevederile art. 30, lit. b din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu
    modificările și completările ulterioare, cadrelor militare în activitate le este interzis să fie asociat unic
    ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale (condiția
    trebuie îndeplinită înainte de intrarea în vigoare a ordinului de chemare în activitate).

  2. Nu pot face obiectul încadrării directe persoanele care la data emiterii actului administrativ de chemare
    în activitate, au atins vârsta standard de pensionare, așa cum este prevăzută de Legea 223/2015
    privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulterioare.

  3. În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 privind activitatea de
    management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacererilor Interne cu modificările și
    completările ulterioare, numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi
    ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul
    dintre soț/soție sau ruda de gradul I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a
    compartimentului în care acesta este încadrat.

  4. Prin înscrierea la conscurs, candidații își manifestă acordul cu privire la condițiile și modul de organizare
    și desfășurare a concursului.

  5. Atât proba testului scris, cât și interviul de departajare (organizat doar în situația în care se impune
    departajarea candidaților) se înregistrează audio/video.

  6. Informații referitoare la adeverința medicală
    În conformitate cu prevederile art. 1 din Anexa nr. 1 la OMAI nr. 105/2020 privind examinarea medicală
    a candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ care formează personal pentru
    nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și la concursurile de încadare în Ministerul Afacerilor
    Interne, cu modificările și completăriile ulterioare, se vor deșfășura următoarele activități cu privire la
    îndeplinirea condițiilor de participare la concurs:
    - în etapa de constituire a dosarului de recrutare, candidații vor transmite la adresa de e-mail unde șiau depus cererea de înscriere, adeverința eliberată de medicul de familie, precum și consimțământul
    informat;
    - secretarul comisiei de concurs transmite medicului de unitate adeverința medicală, în vederea
    analizării;
    - medicul de unitate analizează datele medicale consemnate în adeverința medicală, precum și
    corespondența dintre antecedentele personale patologice și/sau afecțiunile consemnate în cuprinsul
    adeverinței și baremele medicale prevăzute la art. 3 din Anexa nr. 1 la OMAI 105/2020;
    - în situația în care antecedentele personale patologice și/sau afecțiunile consemnate de medicul de
    familie se încadrează în bolile/afecțiunile medicale care deteremină expres inaptitudinea medicală prin
    raportare la beremele medicale prevăzute la art. 3 din Anexa nr. 1 la OMAI 105/2020, candidații
    respectivi sunt declarați ”INAPT” de medicul de unitate, care completează, pe verso, paragraful
    corespunzător din baremele medicale prevăzute la art. 3 din Anexa nr. 1 la OMAI nr. 105/2020 și consemnează ”NU POATE participa la concursul de încadrare în MAI” . În această situație procedura de
    recrutare și selecție încetează.
    - adeverința medicală completată, semnată și parafată de medicul de unitate, se transmite prin adresă
    către comisia de concurs/structura de resurse umane a unității recrutoare, care o aduce la cunoștință
    candidatului sub semnătură;
    - declararea inaptitudinii nu se contestă

  7. Informații referitoare la procedura de înscriere la concurs:
    - cererea de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul şi Declaraţia de confirmare a
    cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit printr-un singur e-mail completate și
    scanate la adresa de e-mail menționată în Graficul de desfășurare a concursului, în format .PDF
    (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb);
    - documentele depuse se denumesc în mod corespunzător, în funcţie de conţinutul acestora (ex. cerere
    înscriere, CV, copie C.I. etc.);
    - candidaţii care depun cererile de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul și Declaraţia
    de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare la adresa de e-mail menționată în
    Graficul de desfășurare a concursului în intervalul alocat pentru înscriere, vor primi un e-mail de
    confirmare a înscrierii la aceeaşi adresă de e-mail de pe care au fost transmise documentele (în
    intervalul programului normal de lucru, respectiv între orele 08.00 – 16.00, ale fiecărei zile lucrătoare),
    prin care li se va comunica un cod unic de identificare în baza căruia se pot identifica în anunţurile
    postate ulterior, referitoare la desfășurarea concursului;
    - celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, vor fi transmise printr-un singur e-mail în
    volum complet, în format .PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), la
    adresa menționată în Graficul de desfășurare a concursului din prezentul anunț;
    orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de
    persoana candidatului, se anunţă exclusiv telefonic la Serviciul Resurse Umane a Inspectoratului pentru
    Situații de Urgență ”Porolissum” al județului Sălaj în scopul identificării de soluţii care să nu
    împiedice înscrierea candidaţilor la concurs, la numărul de telefon 0260611212 interior 27112

Date de contact:
  1. Telefon : 0260611212 interior 27112
    e-mail: subofiteri@isusalaj.ro

Grafic concurs:
  1. GRAFICUL DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI.pdf - Adăugat la: 26.04.2024, ora 9:02
Fișiere anunț:
  1. Model - Cerere participare concurs.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  2. Model - CV.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  3. Model - Îndrumar autobiografie.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  4. Model - Tabel nominal cu rudele.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  5. Model - Consimțământ extras cazier judiciar.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  6. Model - Adeverință medicală.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  7. Model - Consimțământ informat examinare medicală.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  8. Model - Declarație confirmare cunoastere condiții recrutare.docx - Adăugat la: 25.04.2024, ora 13:54
  9. TEMATICA SI BIBLIOGRAFIE-ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL.pdf - Adăugat la: 26.04.2024, ora 8:31
  10. Anunț - 1836-Anunț - Concurs - Asistent medical principal la Compartimentul Asistență Medicală de Urgență, - Anunț - Concurs - Asistent medical principal la Compartimentul Asistență Medicală de Urgență, .pdf - Adăugat la: 26.04.2024, ora 14:51
Fișiere publicate ulterior activării anunțului:
Nu a fost încărcat niciun fișier, însă pot fi încărcate ulterior.