Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat "apt medical" și "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare sau nu este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne;
c) a obținut calificativul de cel puțin "foarte bun" la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
d) îndeplinește condițiile de vechime și studii.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Evaluarea dosarelor de recrutare, ca probă de concurs, are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la dosarul de recrutare.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin verificarea îndeplinirii de către aceştia a condiţiilor de participare la concurs, precum şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa la prezentul anunț.
Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi «promovat» și li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului.
Aprecierea cunoştinţelor profesionale se realizează în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, pe baza unor întrebări adresate candidatului de membrii comisiei, ce vizează evaluarea capacităţii acestuia de a aplica în activitate cunoştinţele profesionale dobândite şi nu expunerea unor noţiuni teoretice.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Nivel IV
Interviul este structurat pe următorul capitol:
a)capitolul I - aprecierea cunoştinţelor profesionale.
Nota minimă de promovare a probei este 7,00, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire, reprezentând 100% nota de la capitolul I.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Cererea de contestare se depune online, pe adresa de e-mail resurseumane@jandarmeriaardeleana.ro, se denumeste in mod corespunzator si va avea atasat numele si prenumele complet al candidatului (ex: "Contestatie Popescu.Vasile")
În situaţia în care, mai mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat "admis" candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului vizat a fi ocupat.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului, este declarat "admis" candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului vizat a fi ocupat.
În situaţia în care nu se reuşeşte departajarea candidaţilor pe criteriile prevăzute anterior, preşedintele comisiei analizează datele înscrise în dosarele de recrutare ale candidaţilor şi rezultatele obţinute la interviu, pe fiecare item, şi decide cu privire la candidatul ce urmează a fi declarat "admis".
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Documentele trimise la orice altă adresă de e-mail a unitatii, alta decât cea stabilită pentru prezentul concurs (respectiv, resurseumane@jandarmeriaardeleana.ro), precum și cele transmise după perioada alocată conform graficului de concurs, nu vor fi luate în considerare.
Fraudele, precum si tentativa de savarsire a acestora se sanctioneaza prin eliminarea din concurs a candidatului/candidatilor in cauza.
După transmiterea documentelor necesare pentru înscrierea la concurs la adresa de e-mail indicată, candidaților care au solicitat acordarea unui cod unic de identificare, li se va comunica pe aceeași adresă de e-mail, codul unic de identificare atribuit.
Concursul este organizat pentru ocuparea postului de conducere vacant prin recrutare din sursă internă, din rândul cadrelor militare, respectiv ofițeri care îndeplinesc condiţiile legale de participare.
Adeverință eliberată de structura de resurse umane a unității unde este încadrat candidatul, care să cuprindă următoarele informații:
- unitatea și funcția în care este încadrat;
- gradul militar deținut;
- vechimea în muncă;
- vechimea în M.A.I.;
- vechime în armă;
- vechime în specialitatea structurii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției;
- dacă este cercetat disciplinar, dacă se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau dacă este pus la dispoziţie în condiţiile art. 17 alin. (2) din Anexa nr. 7 la O.M.A.I. nr. 177/2016;
- calificativele obținute pe întreaga perioadă a carierei;
- sancțiunile disciplinare aplicate de-a lungul carierei;
- recompensele acordate de-a lungul carierei;
- nivelul de acces la documente clasificate;
- realizări deosebite în carieră cu impact semnificativ asupra activității/ imaginii instituției.
Adeverința eliberată de structura de resurse umane a unității din care face parte candidatul este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior datei publicării prezentului anunț, conform prevederilor art. 22 alin. (2^2) din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177 din 16.11.2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățiile militare ale Ministerul Afacerilor Interne.
Este declarat admis candidatul care a fost declarat «promovat» la fiecare probă şi a obţinut cea mai mare notă finală, calculată prin însumarea punctajului obţinut la proba de evaluare a dosarelor de recrutare şi a punctajului rezultat prin ponderarea cu 70% a notei finale la proba interviului.
Cererea de înscriere la concurs, CV-ul și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare vor fi transmise Scanate pe adresa de e-mail resurseumane@jandarmeriaardeleana.ro, până la data de 07.06.2024, ora 16:00, iar celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare se transmit SCANATE până la data de 28.06.2024, ora 15:00.
Toate documentele solicitate se vor transmite în format .PDF (ataşamentele nu trebuie sa depăşească dimensiunea de 10 Mb). Documentele transmise sub formă de link sau pentru a căror descărcare/vizualizare este necesară instalarea unor programe pe calculator, nu vor fi luate în considerare.
Documentele depuse se denumesc în mod corespunzător, în funcţie de conţinutul acestora (ex. cerere înscriere, CV, copie C.I., copie documente studii, copie certificat naştere candidat, copie certificat naştere soţie etc.), iar în titlul mesajului electronic se va înscrie structura unde este prevăzută funcția pentru care se organizează concurs, precum și numele și prenumele candidatului (ex. ”Cdt. Plt.3 Det. 2 POPESCU.Vasile”)
Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunţul de concurs, revine candidatului. Se confirmă doar recepţia e-mail-ului şi nu dacă documentele sunt corect întocmite sau scanate corespunzător! Orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de persoana candidatului, se anunţă telefonic la 0264/595513 int. 24570, în scopul identificării de soluţii care să nu impieteze înscrierea candidaţilor în concurs. Adresăm rugămintea de a nu solicita informații suplimentare folosind adresa de e-mail, pentru a evita îngreunarea procesului de înscriere și depunere a documentelor constitutive ale dosarelor de recrutare.
În conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea 199 din 04.07.2023 a Învățământului Superior "Diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor 3 cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate."
Conform prevederilor art. 32 alin 3 din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016 "Poate participa la concursul pentru ocuparea funcţiilor prevăzute la alin. (2) pct. I, II şi III ofiţerul care a absolvit studii postuniversitare sau studii universitare de master în domeniul management sau în specialitatea studiilor funcţiei pentru care se organizează concurs."
Adresa de e-mail pentru transmiterea documentelor ce constituie dosarul de recrutare este resurseumane@jandarmeriaardeleana.ro
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0264/595513, Serviciul Resurse Umane.