Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Etapa de selecție a dosarelor de înscriere constă în selectarea dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Proba practică se desfăşoară pe baza unui plan stabilit de comisia de concurs, care va include următoarele criterii de evaluare:
a)capacitatea de adaptare;
b)capacitatea de gestionare a situaţiilor dificile;
c)îndemânare şi abilitate în realizarea cerinţelor practice;
d)capacitatea de comunicare;
e)capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfăşurarea probei practice
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
b) capacitatea de analiză și sinteză;
c) motivația candidatului;
d) comportamentul în situațiile de criză;
e) abilități de comunicare;
f) inițiativă și creativitate.
În funcție de cerințele de studii sau profesionale specifice postului, criteriile de evaluare prevăzute la lit. d) și e) sunt stabilite opțional de către comisia de concurs.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum 50 de puncte. Candidaţii care nu au obţinut minimum 50 de puncte vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu maximum 100 de puncte.
Rezultatele se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Candidații nemulțumiți pot depune contestație după afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și/sau proba practică și interviu, după caz, la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea și desfășurarea concursului, în termen cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și/sau probei practice și al interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se realizează prin afisarea la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului și pe pagina de internet a acesteia, la secțiunea special creată în acest scop, imediat după soluționarea contestațiilor.
Candidatul nemulțumit de modul de soluționare a contestației se poate adresa instanței de contencios administrativ, in condițiile legii.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba scrisă şi interviu.
Se consideră admis la concurs candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj, cu condiţia ca acesta să fi obţinut punctajul minim necesar.
La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător.
Scopul principal al postului: fochist – asigură exploatarea și întreținerea, conform normativelor în vigoare, a utilajelor din centrala termică, în vederea producerii de agent termic (căldură și apă caldă 90°C) pentru încălzire și alte nevoi funcționale.
Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile generale și specifice din prezentul anunț.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor depune personal dosarul de concurs, complet și corect întocmit, exclusiv la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad din localitatea Vladimirescu, Strada Jandarmeriei, nr. 1, jud. Arad până la data de 28.06.2024, ora 14.00. Accesul în unitate se face pe la Punctul de control acces nr. 1, localitatea Vladimirescu, Strada Jandarmeriei, nr. 1, jud. Arad. Documentele transmise prin alte mijloace decât - personal, de către candidat la Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, nu vor fi luate în considerare. Nu va fi acceptat dosarul de concurs în cazul în care, documentele solicitate în original, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate.
Cu ocazia înscrierii, candidații vor prezenta toate documentele sus-menționate. La depunerea dosarelor de concurs, candidaților li se atribuie un cod numeric pentru identificare care corespunde cu numărul de înregistrare al dosarului de concurs, cod ce va fi folosit pentru identificarea candidaților pe întreaga procedură de concurs. Toate actele solicitate în copie vor fi prezentate şi în original, în vederea verificării conformităţii şi certificării de către persoana desemnată şi de candidat. Documentele depuse în copie legalizată, nu mai necesită prezentarea originalelor.
Prin înscrierea la acest concurs, candidații își manifestă implicit acordul cu privire la condițiile și modul de organizare și desfășurare a concursului ( inclusiv ca probele susținute în cadrul concursului să fie înregistrate audio-video, cu respectarea prevederilor referitoare la protecția datelor cu caracter personal).
Candidaţii nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data derulării activităților prilejuite de desfășurarea concursului aceștia fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a site-ului inspectoratului www.jandarmeriaarad.ro., pe portalul hub.mai.gov.ro şi consultarea avizierului unității.
Candidatul declarat „ADMIS„ la concursul de ocupare a postului vacant de personal contractual muncitor calificat IV-I se va realiza începând cu trimestrul IV al anului 2024.
Concursul constă în 3 etape succesive, după cum urmează:
A. Selecţia dosarelor de concurs;
B. Proba practică;
C. Interviul.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi „Admis” la etapa precedentă.
Încadrarea în treapta profesională se face în funcție de vechimea in specialitatea calificării necesare
ocupării postului, astfel:
-Muncitor calificat IV- vechime mai mică de 3 ani;
-Muncitor calificat III- vechime de minimum 3 ani;
-Muncitor calificat II- vechime de minimum 6 ani;
-Muncitor calificat I- vechime de minimum 9 ani.
Relații suplimentare privind organizarea și desfășurarea concursului, pot fi obținute de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, telefon: 0257/514950, int. 24535 sau 24557, luni-vineri, între orele 09.00-15.00.