Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
Agentul de poliție poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; (*)
b) nu este sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h);
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
e) a absolvit studii superioare și îndeplinește condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului.
(*) Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
Concursul va avea loc în data de 20.07.2024 şi va consta în susţinerea unei probe scrise-test grilă, pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului. Locul şi ora desfăşurării probei scrise vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor în timp util.
Proba scrisă, va consta într-un test de tip grilă, elaborat de către Comisia de Concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandată (Anexa nr. 1), având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii.
Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia de Concurs şi vor fi notate diferenţiat, în funcţie de complexitatea şi dificultatea acestora. Durata de rezolvare a testului este de 3 ore, începând cu ora stabilită în graficul de concurs.
Pentru a fi declarat „promovat”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Nota finală o reprezintă nota obţinută la proba scrisă.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obținut aceeaşi notă la proba scrisă, pentru departajarea acestora, se va organiza interviu pe subiecte profesionale interviu care poate fi contestat. În această situație se aplică normele referitoare la depunerea și soluționarea contestațiilor.
Candidaţii sunt declaraţi "admis" în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la testul scris, în limita numărului posturilor scoase la concurs.
Tabelul nominal cu rezultatele obţinute, inclusiv cel cu rezultatele obținute la interviul de departajare, se vor afişa prin postare pe Hub-ul de servicii al M.A.I.
Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor, şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe Hub-ul de servicii al M.A.I.
Rezultatul la proba testului scris se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail resurseumane@cl.politiaromana.ro și se soluţionează, în termen de maxim 2 zile lucrătoare, de către comisia constituită în acest scop.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări. Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.
Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe Hub-ul de servicii al M.A.I.
Rezultatele finale se comunică prin afişare pe Hub-ul de servicii al M.A.I.
Atenţie! Candidaţii declaraţi "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Repartizarea candidaților pe posturi se va face în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute, conform opțiunii candidaților.
REGULI PRIVIND ÎNSCRIEREA LA CONCURS
Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivelul Poliției Române, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.
Înscrierea se realizează, în perioada 25.06.2024-05.07.2024, inclusiv, online la adresa de e-mail resurseumane@cl.politiaromana.ro
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 05.07.2024, nu vor fi luate în considerare.
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii, menționate mai sus:
- documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail resurseumane@cl.politiaromana.ro
- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizil;
- toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoare formă: grad (opțional) nume, prenume, candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Candidatul /Agent de poliție Popescu Ioan-Dosar de recrutare înscriere concurs BCI)
Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite.
În termen de 2 zile lucrătoare, ulterioare depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii de la aceeași adresa, respectiv resurseumane@cl.politiaromana.ro, precizându-se numărul de înregistrare și codul atribuit candidatului.
În situația în care candidatul înscris la acest concurs nu primește confirmare în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane la nr. de tel 0242/306018, în vederea clarificării.
ATENȚIE! Se recomandă tuturor candidaților să evite înscrierea la același concurs pe mai multe posturi sau la alte concursuri organizate de Poliția Română, la aceeași dată, întrucât testele scrise se vor desfăşura concomitent.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 3, și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ, ce vor fi scanate în format PDF şi transmise împreună la adresa de e-mail menţionată în anunţ, respectiv resurseumane@cl.politiaromana.ro.
Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail, documentele transmise printr-una din aceste modalităţi nefiind luate în considerare.
adresa de email: resurseumane@cl.politiaromana.ro
telefon: 0242306018