Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
Agentul de poliție poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; (*)
b) nu este sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h);
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
e) a absolvit studii superioare și îndeplinește condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului.
(*) Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic. Agentii pentru care s-a emis un aviz psihologic (apt/inapt) aflat la momentul inscrierii la perioada de valabilitate de 6 luni, ca urmare a evaluarii psihologice pe care au sustinut-o pentru acelasi scop, respectiv, in cadrul altor proceduri de concurs prin modalitatea trecerii in coprul ofiterilor de politie a agentilor de politie care indeplinesc conditiile legale, vor depune dovada avizului psihologic.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Contestatia va fi depusa in format electronic (semnata si scanata in format electronic needitabil), la adresa de e-mail concurs@bv.politiaromana.ro.
n situația în care doi sau mai mulți candidați au aceeași notă finală la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau „respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica și bibliografia recomandate. 2. În eventualitatea susținerii interviului de departajare, acesta se va sustine dupa expirarea termenului de solutionare a contestatiilor, la o data ce va fi comunicata ulterior. Interviul se poate contesta in temen de 24 de ore de la afisarea rezultatelor, exclusiv in format electronic, la adresa de e-mail : concurs@bv.politiaromana.ro. 3. Eventualele contestatii vor fi solutionate in temen de 2 zile lucratoare de la expirarea termenului de depunere. Nota acordata dupa solutionarea contestatiei la interviul de departajare este definitiva. 4. Este declarat admis la concurs candidatul care a obtinut nota cea mai mare la interviu. 5. În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obținute se va afișa prin postare pe H.U.B.- ul de servicii publice al M.A.I a Inspectoratului de Poliție Județean Brasov. Candidații declarați "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obținute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeași unitate sau în alte unități
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Dosarele de recrutare vor fi transmise până la data de 05.07.2024, ora 16.00, exclusiv în format
electronic (scanat, format PDF needitabil) la adresa de e-mail a Serviciului Resurse Umane, din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Brasov, concurs@bv.politiaromana.ro și vor cuprinde documentele specificate în anunț.
2. Secretarul comisiei va atribui fiecărui candidat un Cod Unic de Identificare. Acesta va fi comunicat ca răspuns la adresa de mail de la care candidatul a transmis dosarul.
3. „Dacă pentru ocuparea postului vacant este necesară obținerea unor avize/autorizații speciale pentru exercitarea atribuțiilor, iar acestea nu se obțin ulterior numirii în funcție, polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii”, potrivit art. 57^1 alin. (6) din Anexa 3 la OMAI 140/2016.
4. Va fi declarat admis la concurs candidatul care a obținut nota cea mai mare la testul grilă.
5. Agentului de poliție declarat „admis” la concurs și care îndeplinește condițiile legale pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție, i se va acorda gradul profesional conform prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Ulterior trecerii în corpul ofițerilor, candidatul declarat „admis” va fi numit în funcția minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat.
6. Documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral).
7. Dosarul de recrutare va fi trimis o singură dată, în volum complet, printr-un singur e-mail.
Pentru informatii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brasov la nr. de tel. 0268/407500, interior 20360 sau 20361.