Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
Agentul de poliție poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; (*)
b) nu este sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h);
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
e) a absolvit studii superioare și îndeplinește condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului.
(*) Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Rezultatele la testarea psihologică vor fi publicate în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Agenții de poliție pentru care s-a emis un aviz psihologic(APT/INAPT), aflat la momentul înscrierii în perioada de valabilitate de 6 luni, ca urmare a evaluării psihologice pe care au susținut-o pentru același scop, respectiv în cadrul altor proceduri de concurs, prin modalitatea trecerii în corpul ofițerilor de poliție a agenților care îndeplinesc condițiile legale, vor completa, în acest sens o declarație pe proprie răspundere(model ce se regăsește în secțiunea de fișiere a acestui anunț).
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Proba scrisă va consta într-un test scris, de tip grilă, elaborat de către Comisia Centrală de Concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandată, având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii şi va înregistrată audio-video.
Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia Centrală de Concurs
Durata de rezolvare a testului este de 3 ore
În cadrul probei scrise, candidaţii nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate (aflat in perioada de valabilitate) şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză
La proba scrisă candidații se vor prezenta în ținută adecvată și vor prezenta actul de identitate (aflat în perioada de valabilitate
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Eventualele contestații se pot depune electronic la adresa de e-mail srptbconcurs@b.politiaromana.ro
Rezultatele la contestații se afișează în secțiunea de fișiere a acestui anunț
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă, este definitivă
În situația în care între doi sau mai mulți candidați există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării admis sau respins la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica și bibliografia recomandate.
În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa în secțiunea de fișiere a acestui anunț
Atenție! Interviul de departajare se susține în vederea departajării candidaților, astfel că va fi declarat admis candidatul care a obținut nota cea mai mare, indiferent de aceasta
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Prin înscrierea la acest concurs, candidații își manifestă implicit acordul cu privire la condițiile şi modul de organizare şi desfășurare a concursului
Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susținerea probei de concurs
Fișele posturilor scoase la concurs pot fi consultate de către candidați, în urma unei solicitări scrise, cu respectarea prevederilor referitoare la protecția informațiilor clasificate la sediul Serviciului Resurse Umane din cadrul D.G.P.M.B
Înscrierea candidaţilor se va realiza exclusiv online, în perioada 25.06-05.07.2024 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 05.07.2024 doar până la orele 16:00), la adresa de e-mail srptbconcurs@b.politiaromana.ro.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere, și a documentelor specificate în anunţ, ce vor fi depuse, în volum complet, în format electronic (scanat, format PDF needitabil) şi transmise împreună la adresa de e-mail sus-mentionata
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 05.07.2024, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:
- documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);
- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original; Ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizibil;
- toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Popescu Ioan - Dosar de recrutare concurs TCO transporturi).
Ulterior depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite in cel mai scurt timp un e-mail de confirmare a primirii cererii, de pe aceeași adresă, respectiv srptbconcurs@b.politiaromana.ro, precizându-se codul atribuit candidatului, la adresa de e-mail de la care au fost transmise documentele de inscriere
În situația în care candidatul nu primește confirmarea, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti la nr. de tel. 021/315.35.34 int. 33249 sau 33016, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic, in intervalul orar 12:00-15:00, la Serviciul Resurse Umane din str. Alexandru Beldiman, nr. 2-4, sector 5, municipiul București, în vederea clarificării
După data limită de înscriere, respectiv data de 05.07.2024, orele 16.00, nu vor mai fi luate în considerare documentele necesare completării dosarului de candidat
Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail la adresa indicată în anunț, respectiv srptbconcurs@b.politiaromana.ro, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare
”Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obținerea unor avize/autorizații speciale pentru exercitarea atribuțiilor, iar acestea nu se obțin ulterior numirii în funcție, polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii”, potrivit art. 57 ind. 1 alin. (6) din Anexa 3 la O.M.A.I. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne
Sunt declarați „ADMIS” candidații care au obținut nota finală cea mai mare, în ordine descrescătoare dintre candidații înscriși în limita locurilor scoase la concurs
Repartizarea pe posturi a candidaților se face în ordine descrescătoare a notelor finale obținute, pe bază de opțiune
Agenţilor de poliţie declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, li se vor acorda grade profesionale conform prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare si vor fi numiti în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat
-D.G.P.M.B. - Serviciul Resurse Umane din str. Alexandru Beldiman, nr. 2-4, sector 5, municipiul București
-Nr. de telefon 021/315.35.34, interior 33249 sau 33016