Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
Agentul de poliție poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; (*)
b) nu este sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h);
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
e) a absolvit studii superioare și îndeplinește condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului.
(*) Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
ntrucât examinarea psihologică este de competența Centrului de Psihosociologie al M.A.I. și se realizează potrivit reglementărilor specifice în domeniu, data, ora, locul și celelalte detalii vor fi comunicate prin postare pe portalul de servicii electronice al MAI hub.mai.gov.ro la secțiunea carieră MAI / pagina de internet corespunzătoare anunțului de concurs / Fișiere anunț . Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică, fiind obligați să se informeze prin verificarea paginii de internet menționate mai sus. Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice. Candidații care dețin un aviz psihologic valabil (indiferent de rezultat „apt”/„inapt”), emis în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 23 din 9 martie 2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne cu modificările și completările ulterioare incidente în vigoare, și care, prin urmare nu pot susține o nouă evaluare psihologică în același scop, vor comunica serviciului resurse umane din cadrul I.P.J.Ialomița data susținerii evaluării psihologice, urmând ca rezultatele anterioare să fie depuse la dosarele de recrutare de către unitatea de recrutare.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant constă în susţinerea unui test scris pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, care poate fi înregistrat/supravegheat video. Locul, ora, data și alte detalii referitoare la susținerea probei de concurs vor fi comunicate în timp util la o dată ulterioară prin postarea pe portalul de servicii electronice al MAI hub.mai.gov.ro la secțiunea carieră MAI / pagina de internet corespunzătoare anunțului de concurs / Fișiere anunț .
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişare pe care o va depune / transmite la secretariatul unității, personal sau prin adresa de email cabinet@il.poltiaromana.ro
Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obţinute la concurs, şi se aduc la cunoştinţă prin afişare şi prin postare pe pagina de internet dacă există această posibilitate sau prin postarea pe portalul de servicii electronice al MAI hub.mai.gov.ro la secțiunea carieră MAI / pagina de internet corespunzătoare anunțului de concurs / Fișiere anunț după susţinerea fiecărei probe. Rezultatul final al concursului, în acelaşi format, se aduce la cunoştinţa candidaţilor prin afişare şi prin postare pe pagina de internet a unităţii dacă există această posibilitate sau prin postarea pe portalul de servicii electronice al MAI hub.mai.gov.ro la secțiunea carieră MAI / pagina de internet corespunzătoare anunțului de concurs / Fișiere anunț, după finalizarea, dacă este cazul, a etapelor de departajare şi de soluţionare a contestaţiilor. Candidații sunt clasificați în ordinea descrescătoare a notelor obținute la testul scris. În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă , departajarea candidaţilor se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
. Fișa postului pentru funcția vacantă scoasă la concurs poate fi consultată, la cerere, de către candidați, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, cu adresa în municipiul Slobozia, bd. Matei Basarab, nr. 13-15, judeţul Ialomiţa.
Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obținute la concurs și se aduc la cunoștință prin afișare la sediul unității organizatoare și prin postare pe portalul de servicii electronice al M.A.I. hub.mai.gov.ro la secțiunea carieră MAI .
2. La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare și cerințele postului prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.
3. Fișa postului pentru funcția vacantă scoasă la concurs poate fi consultată, la cerere, de către candidați, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, cu sediul în municipiul Slobozia, bd. Matei Basarab, nr. 13-15, judeţul Ialomiţa.
4. Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele din dosarul de recrutare, în original, în vederea certificării pentru conformitate și semnării de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor se restituie candidatului, după certificarea copiilor.
Documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.
În situația în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute. Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit actelor normative incidente.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic, în intervalul orar 08:00-16:00, la telefon 0243/207505 sau 0243/207511 sau la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa,cu sediul în municipiul Slobozia, bd. Matei Basarab, nr. 13-15, judeţul Ialomiţa