Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
Subofițerul / maistrul militar poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) au absolvit studii superioare
b) sunt declaraţi "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
c) nu sunt cercetaţi disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
d) nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare. (**)
e) au o vechime de cel puţin doi ani în cadrul MAI;
f) au obţinut calificativul de cel puţin «foarte bun» la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI.
(**) Art. 17 alin. (2): „La propunerea consiliilor de onoare și a comandanților de unități, cadrul militar este pus la dispoziție când este trimis în judecată sau judecat de către instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care este încadrat.”
Art. 21 lit. a) și b): „Cadrul militar se suspendă din funcție de drept în următoarele situații:
a) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu:
b) se află sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune și s-a dispus interdicția exercitării profesiei;”
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Atenție! Evaluarea psihologică a candidaților se susține înainte de perioada de verificare a dosarelor de recrutare, doar cu candidații care în cuprinsul cererii de înscriere au bifat că nu au mai susținut, în ultimele 6 luni, până la data susținerii testului scris, o evaluare psihologică, pentru ocuparea unui post de ofițer. Avizele psihologice comunicate de către instituția organizatoare se adaugă la dosarele de recrutare ale candidaților de către unitatea beneficiară. Important! Nesusținerea evaluării psihologice, conform planificării sau din motive care țin exclusiv de persoana candidatului, ori ca urmare a nerespectării măsurilor impuse de instituția care efectuează evaluarea psihologică, sunt situații care au ca efect neemiterea avizului psihologic și atrag după sine respingerea din concurs.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
În situația în care mai mulți candidați au aceeași notă la testul scris, departajarea acestora se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, pe baza tematicii și bibliografiei anexate, stabilită pentru proba scrisă, fiind declarat „admis” candidatul care obține nota cea mai mare. Interviul nu se contestă.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Recrutarea din sursă internă, în vederea ocupării posturilor vacante, are drept scop identificarea și atragerea candidaților, care corespund cerințelor postului, din rândul personalului încadrat în unitatea în care este prevăzut postul sau în alte unități ale MAI-art.1 alin. (2) din Anexa nr. 2 din OMAI 177/2016.
În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul dintre soț/soție sau ruda de gradul I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat.
În situația în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele depuse la constituirea dosarului de recrutare și/sau nu prezintă documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate, ori nu se prezintă la unitate în termentul de 30 de zile de la data înștiințării privind emiterea actului administrativ de acordare a gradului militar, prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa nr. 3 la OMAI nr.177/2016, se aplică în mod corespunzător.
Dacă pentru ocuparea unor posturi este necesară obținerea unor avize/autorizații speciale pentru exercitarea atribuțiilor, iar acestea nu se obțin ulterior numirii în funcție, cadrul militar este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. m din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
În situația în care studiile candidatului nu sunt în concordanță cu domeniile de licență prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023-2024, candidații au obligativitatea să depună la dosar o adeverință eliberată de unitatea de învățământ absolvită, din care să reiasă echivalarea studiilor absolvite cu cele prevăzute în prezentul anunț la pregătirea de bază.
În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacererilor Interne cu modificările și completările ulterioare, numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul dintre soț/soție sau ruda de gradul I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat.
Prin înscrierea la conscurs, candidații își manifestă acordul cu privire la condițiile și modul de organizare și desfășurare a concursului.
Atât proba testului scris, cât și interviul de departajare (organizat doar în situația în care se impune departajarea candidaților) se înregistrează audio/video.
Informații referitoare la procedura de înscriere la concurs:
- cererea de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul şi Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit printr-un singur e-mail completate și scanate la adresa de e-mail menționată în Graficul de desfășurare a concursului, în format .PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb);
- documentele depuse se denumesc în mod corespunzător, în funcţie de conţinutul acestora (ex. cerere înscriere, CV, copie C.I. etc.);
- candidaţii care depun cererile de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul și Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare la adresa de e-mail menționată în Graficul de desfășurare a concursului în intervalul alocat pentru înscriere, vor primi un e-mail de confirmare a înscrierii la aceeaşi adresă de e-mail de pe care au fost transmise documentele (în intervalul programului normal de lucru, respectiv între orele 08.00 – 16.00, ale fiecărei zile lucrătoare), prin care li se va comunica un cod unic de identificare în baza căruia se pot identifica în anunţurile postate ulterior, referitoare la desfășurarea concursului;
- celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, vor fi transmise printr-un singur e-mail în volum complet, în format .PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), la adresa menționată în Graficul de desfășurare a concursului din prezentul anunț;
- orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de persoana candidatului, se anunţă exclusiv telefonic la Serviciul Resurse Umane a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița în scopul identificării de soluţii care să nu împiedice înscrierea candidaţilor la concurs, la numărul de telefon 0243.23.23.96 interior 27008, 27129
Telefon : 0243.23.23.96 interior 27008 sau 27129
e-mail: cariera@isujialomita.eu