Postat la data de: 01.07.2024, ora 15:57

CONCURS T.C.O. - OFIȚER SPECIALIST I - INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Arad organizează:
| concurs - trecere în corpul ofițerilor |
În conformitate cu:
  1. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
  2. Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare
Posturi scoase la concurs:
Cadru militar
  • Ofițer

Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată

  • poz. 110 - Ofițer specialist I prevăzut cu gradul de Sublocotenent - arma: Situatii de Urgenta, unitatea: ISU al Jud.Arad - Compartimentului Informare și Relații Publice, jud. AR, MUNICIPIUL ARAD, Domeniu de activitate: Informare și relații publice, purtător de cuvânt
Mențiuni despre concurs:
Candidatul se poate înscrie: Pe un singur post
Condiții generale și criterii specifice:

Subofițerul / maistrul militar poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) au absolvit studii superioare
b) sunt declaraţi "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
c) nu sunt cercetaţi disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
d) nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare. (**)
e) au o vechime de cel puţin doi ani în cadrul MAI;
f) au obţinut calificativul de cel puţin «foarte bun» la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI.
(**) Art. 17 alin. (2): „La propunerea consiliilor de onoare și a comandanților de unități, cadrul militar este pus la dispoziție când este trimis în judecată sau judecat de către instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care este încadrat.”
Art. 21 lit. a) și b): „Cadrul militar se suspendă din funcție de drept în următoarele situații:
a) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu:
b) se află sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune și s-a dispus interdicția exercitării profesiei;”


Cerințele postului:
  • gradul militar: Sublocotenent
  • pregătire de bază: Studii superioare de lungă durată și studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile fundamentale: științe inginerești, științe sociale, științe umaniste și arte.
  • pregătire de specialitate: Cursuri de perfecționare/specializare în domeniul informare și relații publice.
  • alte cunoştinţe: Nu este cazul.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: Autorizaţie de acces la informaţii clasificate de nivel (conform listei care necesită acces la informaţii clasificate a unităţii), după încadrare pe funcţie.
  • limbi străine:citit/scris/vorbit: Nu este cazul.
  • vechime în funcţii de conducere: Nu este cazul.
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 3 luni
  • aptitudini şi abilităţi necesare: Nu este cazul.
  • atitudini necesare/comportament: Nu este cazul.
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: Apt din punct de vedere medical.
  • trăsături psihice şi de personalitate: Apt psihologic pentru funcţii de execuţie.
  • alte cerințe: Nu este cazul.
  • vechime în muncă/din care în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: Nu este cazul.
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: Nu este cazul.
  • vechime în armă: Nu este cazul.
  • vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: Nu este cazul.
  • vechime în exercitarea profesiei sau ocupaţiei: Nu este cazul.
  • vechime în funcții de conducere în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: Nu este cazul.
  • definirea sumara a atributiilor postului: Prezintă poziţia oficială a inspectoratului județean pentru situații de urgență/unității, dezvoltă și asigură relaționarea cu reprezentanții mass-media;
    Asigură consilierea comenzii inspectoratului județean pentru situații de urgență/unității şi personalului acestuia/acesteia, în relaţiile cu mass-media;
    Prezintă poziţia oficială a Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în relația cu mass-media și pune în aplicare mandatul de a furniza date și informații privind deciziile și acțiunile CJSU, sub coordonarea prefectului, dar și despre instituția din care face parte, conform competențelor și dinamicii situației operative;
    Asigură transparenţa, crearea şi menţinerea imaginii veridice şi favorabile a instituţiei pe planurile extern și internațional;
    Elaborează analize, sinteze pentru optimizarea activității de relații publice, informează șeful nemijlocit/comanda instituției asupra potenţialelor subiecte cu impact mediatic și propune soluții pentru remedierea acestora;
    Organizează, participă și susține briefing-urile/conferinţele de presă, vizitele de lucru la redacţiile mass-media, călătoriile de informare şi documentare, simpozioanele, colocviile şi mesele rotunde organizate în ţară şi străinătate;
    Participă la materializarea proiectelor şi programelor de dezvoltare instituţională;
    Participă, la ordin, la seminarii, simpozioane, conferinţe sau cursuri interne și internaţionale, respectiv exerciții și activități planificate la nivelul instituției și asigură promovarea acestora;
    Sprijină promovarea activităților și misiunilor inspectoratului general și unităților subordonate în mediul on-line (social-media).
Dată Limită:
Dată limită depunere cerere înscriere:
08.07.2024, ora 12:00
Dată limită depunere dosar: 
15.07.2024, ora 16:00
Dosar recrutare

    Dosar cadre militare - TCO
  1. *Cerere de înscriere
    (conform modelului anexat)
  2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
    (conform modelului anexat)
  3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
    (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
    - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
    - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
    - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
    )
  4. *Copie act identitate
    (- copia cărții de identitate
    - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
    )
  5. *Copia certificatului de naștere al candidatului
  6. Copie certificat de naștere al soțului/soției
    (obligatorie pentru candidații căsătoriți)
  7. Copie certificate de naștere ale copiilor
    (obligatorie pentru candidații care au copii)
  8. Copie certificat de căsătorie
    (obligatorie pentru candidații care sunt căsătoriți)
  9. Copie hotărâre judecătorească privind starea civilă
    (obligatorie pentru candidații care au fost căsătoriți)
  10. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
    (conform modelului anexat)
  11. *Adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat
    (din adeverință trebuie să reiasă următoarele:
    - candidatul nu este cercetat disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
    - nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare;
    - calificativele obţinute la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI;
    - vechimea în structuri ale MAI.
    Adeverința este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării acestui anunț.
    )
  12. Orice alte documente pe care candidatul le consideră importante în cadrul concursului
  13. *Adeverință medicală
    Adeverință medicală eliberată de medicul de unitate din care să rezulte că este ,,apt'' din punct de vedere medical, pentru a participa la concurs, conform prevederilor din fișa postului.

    1. Documentele marcate cu * sunt obligatorii.
Verificare Aptitudini
Evaluare psihologică
  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

  5. ATENȚIE! Evaluarea psihologică a candidaților se susține înainte de perioada de verificare a dosarelor de recrutare, doar cu candidații care în cuprinsul cererii de înscriere au bifat că nu au mai susținut, în ultimele 6 luni până la data susținerii testului scris, o evaluare psihologică pentru ocuparea unui post de ofițer. Avizele psihologice comunicate de către instituția examinatoare se adaugă la dosarele de recrutare ale candidaților de către unitatea beneficiară.

  6. IMPORTANT! Nesusținerea evaluării psihologice conform planificării sau din motive care țin exclusiv de persoana candidatului ori ca urmare a nerespectării măsurilor impuse de instituția care efectuează evaluarea psihologică, sunt situații care au ca efect neemiterea avizului psihologic și atrag după sine respingerea din concurs

Validarea dosarelor:
  1. După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea primei probe a concursului, corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora.
  2. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de desfășurarea primei probe de concurs.
Probe Concurs
Probă - test scris
Perioada de desfășurare a probei: 27.07.2024
  1. Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.

  2. Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

  3. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  4. Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.


Contestații:
  1. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.

  2. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

  3. Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

Departajare:
  1. În situația în care mai mulți candidați înscriși pe același post, au promovat proba test scris cu aceeași notă, departajarea se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborat din aceeași tematică și bibliografie, fiind declarat admis candidatul care obține nota cea mai mare. ATENȚIE! Interviul structurat pe subiecte profesionale nu se contestă.

Atenționări:
  1. Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  2. Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.

  3. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

  4. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.

  5. Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
    După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
    În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
    În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.

  6. Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.

  7. Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

  8. Recrutarea din sursă internă în vederea ocupării posturilor vacante are drept scop identificarea și atragerea candidaților care corespund cerințelor postului, din rândul personalului încadrat din unitatea în care este prevăzut postul sau în alte unități ale MAI – art. 1 alin. (2) din Anexa 2 la O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.

  9. În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul dintre soț/soție sau ruda de grad I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat.

  10. În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele depuse la constituirea dosarului de recrutare și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate ori nu se prezintă la unitate în termen de 30 de zile de la data înștiințării privind emiterea actului administrativ de acordare a gradului militar, prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016 se aplică în mod corespunzător.

  11. Dacă pentru ocuparea unor posturi este necesară obținerea unor avize / autorizații speciale pentru exercitarea atribuțiilor, iar acestea nu se obțin ulterior numirii în funcție, cadrul militar este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 85, alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Informații suplimentare:
  1. În situația în care studiile candidatului nu sunt în concordanță cu domeniile de licență prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023-2024, candidații au obligativitatea să depună la dosar o adeverință eliberată de unitatea de învățământ absolvită, din care să reiasă echivalarea studiilor absolvite cu cele prevăzute în prezentul anunț la pregătirea de bază.

  2. Prin înscrierea la concurs, candidații își manifestă acordul cu privire la condițiile și modul de organizare și desfășurare a concursului

  3. Atât proba testului scris, cât și interviul de departajare (organizat doar în situația în care se impune departajarea candidaților) se înregistrează audio/video.

  4. Informații referitoare la procedura de înscriere la concurs:
    - cererea de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare se transmit printr-un singur e-mail, completate și scanate la adresa de e-mail menționată în Graficul de desfășurare a concursului, în format .PDF (ataşamentele nu trebuie să depăşească dimensiunea de 10 Mb);
    - documentele depuse se denumesc în mod corespunzător, în funcție de conținutul acestora (ex. cerere înscriere, CV, copie C.I. etc.).
    - candidații care depun cererile de înscriere la concurs, copia actului de identitate, CV-ul și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare la adresa de e-mail menționată în Graficul de desfășurare a concursului, în intervalul alocat pentru înscriere, vor primi un e-mail de confirmare a înscrierii la aceeași adresă de e-mail de pe care au fost transmise documentele (în intervalul programului normal de lucru, respectiv între orele 08:00-16:00, a fiecărei zile lucrătoare), prin care li se va comunica un cod unic de identificare în baza căruia se pot identifica în anunțurile postate ulterior, referitor la desfășurarea concursului;
    - celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare vor fi transmise printr-un singur e-mail în volum complet, în format .PDF (ataşamentele nu trebuie să depăşească dimensiunea de 10 Mb) la adresa de e-mail menționată în Graficul de desfășurare a concursului; documentele care au mențiuni sau înscrisuri pe ambele părți, se transmit scanate față – verso.
    - prin înscriere la concurs, candidatul îşi exprimă acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (în condițiile Regulamentului UE 679/2016) şi cu privire la înregistrarea audio-video a probelor de concurs.
    - cererile și documentele constitutive ale dosarului de recrutare, transmise în alte moduri decât cel menționat, nu vor fi luate în considerare.
    - orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de persoana candidatului, se anunță exclusiv telefonic la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, în scopul identificării de soluții care să nu împiedice înscrierea candidaților la concurs, la numărul de telefon 0755112305, în zilele lucrătoare, între orele 08:00-16:00.
    - persoanele care au transmis documentele pentru înscriere și care nu au primit un e-mail de confirmare a înscrierii la concurs și de atribuire a codului unic de identificare, sunt rugate să contacteze telefonic personalul desemnat cu activitatea de recrutare, la numărul de telefon 0755112305, pentru clarificarea situației.

Date de contact:
  1. E-mail: resurse.umane@isuarad.ro
    Telefon: 0755112305

Grafic concurs:
  1. GRAFIC CONCURS - 01.07.2024.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:55
Fișiere anunț:
  1. TEMATICA SI BIBLIOGRAFIE -OFITER- IRP.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:52
  2. Model - Cerere de participare - Cerere concurs.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:57
  3. Model - CV - Model - CV.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:58
  4. Model - Declarație confirmare cunoaștere condiții recrutare - Declaratie confirmare.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:58
  5. Anunț - 3755-CONCURS T.C.O. - OFIȚER SPECIALIST I - INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE - CONCURS T.C.O. - OFIȚER SPECIALIST I - INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 15:57
Fișiere publicate ulterior activării anunțului:
Nu a fost încărcat niciun fișier, însă pot fi încărcate ulterior.