Postat la data de: 01.07.2024, ora 16:02

Concurs TCO - ofițer specialist I - Serviciul Management Operațional (MSECMI)

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea organizează:
| concurs - trecere în corpul ofițerilor |
În conformitate cu:
  1. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
  2. Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare
Posturi scoase la concurs:
Cadru militar
  • Ofițer

Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată

  • poz. 29 - ofițer specialist I prevăzut cu gradul de Colonel - arma: Jandarmeria Romana, unitatea: Insp.Jd.Jud. Tulcea - Compartiment Management Stări Excepționale și Control Managerial Intern - Serviciul Management Operațional, jud. TL, MUNICIPIUL TULCEA, Domeniu de activitate: Management operațional
Mențiuni despre concurs:
Candidatul se poate înscrie: Pe un singur post
Condiții generale și criterii specifice:

Subofițerul / maistrul militar poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) au absolvit studii superioare
b) sunt declaraţi "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
c) nu sunt cercetaţi disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
d) nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare. (**)
e) au o vechime de cel puţin doi ani în cadrul MAI;
f) au obţinut calificativul de cel puţin «foarte bun» la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI.
(**) Art. 17 alin. (2): „La propunerea consiliilor de onoare și a comandanților de unități, cadrul militar este pus la dispoziție când este trimis în judecată sau judecat de către instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care este încadrat.”
Art. 21 lit. a) și b): „Cadrul militar se suspendă din funcție de drept în următoarele situații:
a) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu:
b) se află sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune și s-a dispus interdicția exercitării profesiei;”


Cerințele postului:
  • gradul militar: sublocotenent (cu aplicarea pct. 2, litera B, alin. (2) din cuprinsul Anexei nr. 14 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, c.m.c.u. )
  • pregătire de bază: studii universitare de licență (ciclul I de studii universitare) sau studii universitare de lungă durată cu licență, în unul din domeniile de licență cuprinse în ramura de știință: științe militare, informații și ordine publică / științe juridice / inginerie civilă / inginerie electrică, electronică și telecomunicații / ingineria transporturilor / ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației / inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială și management / științe economice / informatică / științe politice / științe administrative / sociologie / psihologie și științe comportamentale / știința sportului şi educației fizice / istorie
  • pregătire de specialitate: nu se impune;
  • alte cunoştinţe: - cunoștințe referitoare la organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române;
    - cunoștințe generale în operarea PC (nu este necesară prezentarea unui act doveditor).
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizație de acces la informații naționale clasificate secrete de stat, nivelul „strict secret” (obținută după numirea în funcție). Neobținerea acesteia atrage eliberarea din funcție și punerea la dispoziție a titularului postului în condițiile legii.
  • limbi străine:citit/scris/vorbit: nu este obligatoriu;
  • vechime în funcţii de conducere: nu este necesar;
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 3 luni;
  • aptitudini şi abilităţi necesare: - Atenție selectivă. Aptitudinea de concentrare asupra unei sarcini fără a fi distras, presupunând și concentrare asupra unei sarcini plictisitoare – dezvoltare bună;
    - Atenție distributivă. Aptitudinea de a trece de la o sursă de informație la altele, presupunând utilizarea a numeroase surse pentru a recepționa rapid informațiile complexe - dezvoltare bună;
    - Receptivitatea la probleme. Aptitudinea de a constata că ceva este greșit sau că ceva riscă să funcționeze greșit, presupunând recunoașterea faptului că există o problemă, sesizarea problemelor foarte rare sau complexe, identificarea tuturor elementelor problemei, în cele mai mici detalii – dezvoltare bună;
    - Raționament deductiv. Aptitudinea de a aplica reguli generale la probleme specifice în scopul găsirii unor răspunsuri care au sens, presupunând mai multe etape logice în care se utilizează reguli generale pentru a găsi răspunsuri la probleme complexe – dezvoltare bună;
    - Învățarea activă. Capacitatea de înțelegere a implicațiilor noilor informații pentru rezolvarea de probleme și luarea deciziilor actuale și viitoare – dezvoltare bună;
    - Procesarea informațiilor. Strângerea / redactarea, codificarea, clasificarea, calcularea, reviziunea sau verificarea informațiilor și datelor – dezvoltare bună;
    - Capacitatea de înțelegere. Aptitudinea de a înțelege ideile prezentate prin intermediul limbajului scris și vorbit, presupunând înțelegerea informațiilor complexe sau a detaliilor care conțin diferențierile subtile ale sensurilor – dezvoltare bună;
    - Capacitate de exprimare. Aptitudinea de a comunica informații și idei prin intermediul vorbirii sau scrisului astfel încât alții să înțeleagă, presupunând utilizarea clară și bine organizată a cuvintelor și frazelor în scopul comunicării ideilor subtile și complexe altor persoane – dezvoltare bună;
    - Gândirea critică. Capacitatea de utilizare a logicii și rațiunii pentru a identifica punctele forte și slabe ale soluțiilor, concluziilor și abordărilor alternative – dezvoltare obișnuită – dezvoltare bună;
    - Stabilirea și întreținerea relațiilor interpersonale. Dezvoltarea unor relații de muncă constructive, bazate pe cooperare și menținerea lor de-a lungul timpului – dezvoltare bună.
  • atitudini necesare/comportament: - Atenție la detalii. Atenție la detalii și meticulozitate în realizarea sarcinilor – dezvoltare bună;
    - Ascultare activă. Capacitatea de acordare a întregii atenții cuvintelor altor persoane, disponibilitatea de a pătrunde semnificația acestora, punerea întrebărilor adecvate și evitarea întreruperilor la momente nepotrivite – dezvoltare bună;
    - Responsabilitate. Seriozitate și un comportament de nădejde în îndeplinirea sarcinilor – dezvoltare bună;
    - Realizare/efort. Stabilirea și menținerea unor scopuri personale stimulatoare, cât și depunerea unui efort pentru îndeplinirea sarcinilor – dezvoltare bună;
    - Autocontrol. Menținerea calmului, neafișarea emoțiilor, controlarea mâniei și evitarea comportamentului agresiv, chiar în situații foarte dificile – dezvoltare bună;
    - Toleranța la stres. Acceptarea criticilor și abordarea calmă și eficace a situațiilor foarte stresante – dezvoltare bună;
    - Obiectivitate. Atitudine imparțială și nepărtinitoare în ceea ce privește acțiunile proprii și ale celorlalți – dezvoltare bună;

    - Discreție. Păstrarea confidențialității actului profesional, a datelor și documentelor de uz intern – dezvoltare bună;
    - Integritate. Corectitudine și un comportament onest în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu – dezvoltare bună;
    - Cooperare. Manifestarea amabilității față de alții și afișarea unei atitudini conciliante, cooperante – dezvoltare bună;
    - Perseverență. Perseverență în fața obstacolelor - dezvoltare bună.
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical astfel încât să-și poată îndeplini în bune condiții sarcinile specifice postului;
  • trăsături psihice şi de personalitate: aviz psihologic - APT pentru încadrare ofițer
  • vechime în muncă/din care în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: cel puțin 1 an vechime în muncă din care 1 an în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: nu este necesar;
  • vechime în armă: nu este necesar;
  • vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: nu este necesar;
  • vechime în exercitarea profesiei sau ocupaţiei: nu este necesar;
  • definirea sumara a atributiilor postului: Elaborează și actualizează documentele planului de mobilizare, precum și cele conexe acestuia, coordonează și controlează activitățile de management, înzestrare și logistică a stărilor excepționale, asigură managementul documentelor aflate în responsabilitatea Comisiei de monitorizare.
    Organizează și ține evidența rezervelor proprii ale unității.
Dată Limită:
Dată limită depunere cerere înscriere:
03.07.2024, ora 16:00
Dată limită depunere dosar: 
12.07.2024, ora 14:00
Dosar recrutare

    Dosar cadre militare - TCO
  1. *Cerere de înscriere
    (conform modelului anexat)
  2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
    (conform modelului anexat)
  3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
    (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
    - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
    - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
    - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
    )
  4. *Copie act identitate
    (- copia cărții de identitate
    - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
    )
  5. *Copia certificatului de naștere al candidatului
  6. Copie certificat de naștere al soțului/soției
    (obligatorie pentru candidații căsătoriți)
  7. Copie certificate de naștere ale copiilor
    (obligatorie pentru candidații care au copii)
  8. Copie certificat de căsătorie
    (obligatorie pentru candidații care sunt căsătoriți)
  9. Copie hotărâre judecătorească privind starea civilă
    (obligatorie pentru candidații care au fost căsătoriți)
  10. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
    (conform modelului anexat)
  11. *Adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat
    (din adeverință trebuie să reiasă următoarele:
    - candidatul nu este cercetat disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
    - nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare;
    - calificativele obţinute la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI;
    - vechimea în structuri ale MAI.
    Adeverința este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării acestui anunț.
    )
  12. Orice alte documente pe care candidatul le consideră importante în cadrul concursului

    1. Documentele marcate cu * sunt obligatorii.
Verificare Aptitudini
Evaluare psihologică
  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

Validarea dosarelor:
  1. După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea primei probe a concursului, corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora.
  2. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de desfășurarea primei probe de concurs.
Probe Concurs
Probă - test scris
Perioada de desfășurare a probei: 27.07.2024
  1. Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.

  2. Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

  3. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  4. Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.


Contestații:
  1. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.

  2. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

  3. Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

  4. Eventualele contestații se depun semnate și scanate (preferabil în format .pdf), în termenul stabilit, la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro . Nota acordată după soluționarea contestației este definitivă.

Departajare:
  1. În situaţia în care, la concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant, mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, departajarea candidaţilor se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, la o dată ce va fi stabilită ulterior și comunicată prin anunț, din tematica și bibliografia stabilite pentru proba scrisă, fiind declarat «admis» candidatul care obţine nota cea mai mare.

  2. Interviul de departajare nu se contestă.

Atenționări:
  1. Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  2. Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.

  3. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

  4. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.

  5. Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
    După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
    În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
    În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.

  6. Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.

  7. Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

  8. În cadrul probei de concurs, candidaţii nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate şi un pix/pixuri cu pastă de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare, etc.).
    Nu se admit pixuri care permit ştergerea şi/sau rescrierea.
    Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.

  9. Legitimarea candidaţilor prezenți pentru susținerea probei de concurs se va face cu cartea de identitate și, după caz, cu alte documente de legitimare eliberate temporar de unitatea din care fac parte, iar ţinuta va fi cea de reprezentare, conform anotimpului.

  10. Potrivit art. 57^1 alin. (6) din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, „Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar dacă acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, cadrul militar este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare”.

  11. În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 , numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul dintre soț/soție sau ruda de gradul I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat.

Informații suplimentare:
  1. În perioada alocată conform graficului de concurs, candidaţii constituie dosarul de recrutare, exclusiv în format electronic, prin depunerea unor fişiere, preferabil în format .PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb) care să cuprindă documentele enunţate în cadrul prezentului anunţ.

  2. Prin excepţie, în situaţia în care documentele din dosarul de recrutare sunt clasificate, acestea se depun conform graficului prezentului anunţ la Biroul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, cu respectarea normelor incidente în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

  3. Cererea de înscriere la concurs, copia cărţii de identitate, C.V.-ul (model comun european) și declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit exclusiv SCANATE la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro, preferabil în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), până la data și ora stabilite în graficul de concurs.

  4. Celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, vor fi transmise SCANATE, în volum complet și în integralitatea lor, cu respectarea precizărilor din prezentul anunț, preferabil în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), la aceeași adresă de e-mail la care au depus documentele pentru înscriere, respectiv: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro .

  5. Documentele depuse se denumesc în mod corespunzător, în funcţie de conţinutul acestora (ex. cerere înscriere, CV, copie C.I. etc.), iar în titlul mesajului electronic se va înscrie structura unde este prevăzută funcția pentru care se organizează concurs, precum și numele și prenumele candidatului (ex. ”of.sp.I.MSECMI.POPESCU.Vasile”).

  6. Candidaţii care depun cererile de înscriere la concurs, copia cărţii de identitate, C.V.-ul model comun european și declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro, în intervalul alocat pentru înscriere, vor primi un e-mail de confirmare a înscrierii (ulterior înscrierii) care va conține și codul unic de identificare în baza căruia se pot identifica în anunţurile postate ulterior, referitoare la desfășurarea concursului, întrucât nu se vor utiliza numele şi prenumele acestora.
    Acesta va fi comunicat candidatului prin intermediul adresei de e-mail de pe care a transmis cererea de înscriere la concurs, după aprobarea acesteia, în timp util.

  7. Prin depunerea cererilor de înscriere, candidații iau cunoștință despre faptul că aprobarea înscrierii la concurs nu induce în mod obligatoriu participarea la acesta, care va fi aprobată numai după verificarea dosarului de recrutare de către comisia de concurs.

  8. Cererile de înscriere, precum și celelalte documente solicitate prin prezentul anunț, transmise după data și ora menţionată în graficul organizării concursului nu vor fi luate în considerare.

  9. Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunţul de concurs, revine candidatului, secretarul comisiei de concurs confirmând doar recepţia mail-ului şi nu dacă documentele sunt corect și/sau complet întocmite sau scanate corespunzător!

  10. Prin depunerea cererilor de înscriere la concurs, candidaţii îşi exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în condiţiile prevăzute de Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi pentru ca probele de concurs (test scris și, după caz, interviul de departajare) să fie înregistrate audio-video.

  11. Orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de persoana candidatului, se anunţă la Biroul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, în scopul identificării de soluţii care să nu impieteze înscrierea candidaţilor în concurs, utilizând datele de contact din secțiunea dedicată.

Date de contact:
  1. Adresa de e-mail pentru transmiterea cererii de înscriere și a dosarului de recrutare este: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro

    Relaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului pot fi obţinute de la Biroul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, str. Isaccei, nr. 105, judeţul Tulcea, e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro, telefon 0240 53 40 12, interior 24407 sau 24535, de luni până vineri între orele 09.00-15.00.

Grafic concurs:
  1. Grafic concurs TCO - SMO-MSECMI.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 15:17
Fișiere anunț:
  1. Model - Cerere participare concurs.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:34
  2. Model - CV.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:34
  3. Model - Declarație confirmare cunoastere condiții recrutare.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:34
  4. Tematica si bibliografie - SMO - MSECMI.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 15:27
  5. Anunț - 3759-Concurs TCO - ofițer specialist I - Serviciul Management Operațional (MSECMI) - Concurs TCO - ofițer specialist I - Serviciul Management Operațional (MSECMI).pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 16:02
Fișiere publicate ulterior activării anunțului:
Nu a fost încărcat niciun fișier, însă pot fi încărcate ulterior.