Postat la data de: 01.07.2024, ora 16:43

Concurs TCO - ofițer specialist II - Serviciul Ordine și Siguranță Publică (MOP).

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea organizează:
| concurs - trecere în corpul ofițerilor |
În conformitate cu:
  1. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare
  2. Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare
Posturi scoase la concurs:
Cadru militar
  • Ofițer

Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată

  • poz. 22 - Ofițer specialist II prevăzut cu gradul de Locotenent-colonel - arma: Jandarmeria Romana, unitatea: Insp.Jd.Jud. Tulcea - Compartimentul Misiuni Ordine Publică din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică, jud. TL, MUNICIPIUL TULCEA, Domeniu de activitate: Ordine publică
Mențiuni despre concurs:
Candidatul se poate înscrie: Pe un singur post
Condiții generale și criterii specifice:

Subofițerul / maistrul militar poate participa la concurs dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) au absolvit studii superioare
b) sunt declaraţi "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
c) nu sunt cercetaţi disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
d) nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare. (**)
e) au o vechime de cel puţin doi ani în cadrul MAI;
f) au obţinut calificativul de cel puţin «foarte bun» la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI.
(**) Art. 17 alin. (2): „La propunerea consiliilor de onoare și a comandanților de unități, cadrul militar este pus la dispoziție când este trimis în judecată sau judecat de către instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției în care este încadrat.”
Art. 21 lit. a) și b): „Cadrul militar se suspendă din funcție de drept în următoarele situații:
a) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu:
b) se află sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune și s-a dispus interdicția exercitării profesiei;”


Cerințele postului:
  • gradul militar: sublocotenent.
  • pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licenţă – ciclul I de studii universitare, absolvite cu diplomă de licenţă, în una din ramurile de ştiinţă: ştiinţe juridice, științe administrative, științe politice, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică.
  • pregătire de specialitate: nu este cazul.
  • alte cunoştinţe: de cultură generală.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizaţie de acces la informaţii clasificate, nivelul secret (obținută după numirea pe funcție).
  • limbi străine:citit/scris/vorbit: nu este cazul.
  • vechime în funcţii de conducere: nu este cazul.
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 3 luni.
  • aptitudini şi abilităţi necesare: Atenţie selectivă – dezvoltare bună;
    Atenţie distributivă - dezvoltare bună.
    Receptivitatea la probleme – dezvoltare bună.
    Raţionament deductiv – dezvoltare bună;
    Elaborarea, proiectarea şi descrierea amănunţită a dispozitivelor şi echipamentelor – dezvoltare bună.
    Învăţarea activă – dezvoltare bună.
    Capacitatea de înţelegere – dezvoltare medie.
    Capacitate de exprimare – dezvoltare medie.
    Gândirea critică – dezvoltare medie.
    Luarea deciziilor şi rezolvarea de probleme – dezvoltare medie.
    Coordonarea muncii şi activităţii altora – dezvoltare bună.
    Oferirea de consultanţă şi recomandări altora – dezvoltare bună.
  • atitudini necesare/comportament: Atenţie la detalii - dezvoltare bună.
    Gândire analitică - dezvoltare bună.
    Responsabilitate - dezvoltare bună.
    Autocontrol - dezvoltare bună.
    Toleranţa la stres - dezvoltare bună.
    Obiectivitate - dezvoltare bună.
    Discreţie - dezvoltare bună.
    Integritate - dezvoltare bună.
    Cooperare - dezvoltare medie.
    Independenţă - dezvoltare medie.
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical, astfel încât să-şi poată îndeplini în bune condiţii sarcinile specifice postului.
  • trăsături psihice şi de personalitate: Aviz – Apt psihologic pentru funcţia de execuție.
  • alte cerințe: -
  • vechime în muncă/din care în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: nu este necesar.
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: nu este cazul.
  • vechime în armă: nu este cazul.
  • vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: nu este cazul.
  • vechime în exercitarea profesiei sau ocupaţiei: nu este cazul.
  • vechime în funcții de conducere în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: nu este cazul.
  • definirea sumara a atributiilor postului: -organizează şi coordonează misiunile de menţinere a ordinii şi siguranţei ordinii publice;
    - elaborează documente operative pentru misiunile în colaborare/cooperare cu alte instituţii şi coordonează elaborarea de către subunităţi a documentelor de planificare şi executare a acestor misiuni;
    - elaborează documente suport (analize, rapoarte, informări periodice cu privire la organizarea şi executarea misiunilor de ordine publică, evoluţia situaţiei operative şi eficienţa activităţilor desfăşurate la nivelul structurilor de ordine publică şi acţiuni speciale);
    - conduce/participă la executarea misiunilor de ordine publică.
Dată Limită:
Dată limită depunere cerere înscriere:
03.07.2024, ora 16:00
Dată limită depunere dosar: 
12.07.2024, ora 14:00
Dosar recrutare

    Dosar cadre militare - TCO
  1. *Cerere de înscriere
    (conform modelului anexat)
  2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
    (conform modelului anexat)
  3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
    (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
    - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
    - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
    - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
    )
  4. *Copie act identitate
    (- copia cărții de identitate
    - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
    )
  5. *Copia certificatului de naștere al candidatului
  6. Copie certificat de naștere al soțului/soției
    (obligatorie pentru candidații căsătoriți)
  7. Copie certificate de naștere ale copiilor
    (obligatorie pentru candidații care au copii)
  8. Copie certificat de căsătorie
    (obligatorie pentru candidații care sunt căsătoriți)
  9. Copie hotărâre judecătorească privind starea civilă
    (obligatorie pentru candidații care au fost căsătoriți)
  10. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
    (conform modelului anexat)
  11. *Adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat
    (din adeverință trebuie să reiasă următoarele:
    - candidatul nu este cercetat disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
    - nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) şi art. 21 lit. a) şi b) din anexa nr. 7 la ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitățile de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare;
    - calificativele obţinute la ultimele două aprecieri anuale de serviciu în cadrul MAI;
    - vechimea în structuri ale MAI.
    Adeverința este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării acestui anunț.
    )
  12. Orice alte documente pe care candidatul le consideră importante în cadrul concursului

    1. Documentele marcate cu * sunt obligatorii.
Verificare Aptitudini
Evaluare psihologică
  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

Validarea dosarelor:
  1. După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea primei probe a concursului, corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora.
  2. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de desfășurarea primei probe de concurs.
Probe Concurs
Probă - test scris
Perioada de desfășurare a probei: 27.07.2024
  1. Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.

  2. Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

  3. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  4. Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.


Contestații:
  1. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.

  2. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

  3. Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

  4. Eventualele contestații se depun semnate și scanate (preferabil în format .pdf), în termenul stabilit, la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro . Nota acordată după soluționarea contestației este definitivă.

Departajare:
  1. În situația în care la concursul pentru ocuparea unei funcții de execuție vacante, mai mulți candidați obțin aceeași notă, departajarea candidaților se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat "admis" candidatul care obține nota cea mai mare. Acest interviu nu se poate contesta. Candidații decralați "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant, nu pot ocupa, în baza notei finale obținute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeași unitate sau alte unități.

Atenționări:
  1. Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  2. Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.

  3. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

  4. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.

  5. Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
    După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
    În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
    În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.

  6. Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.

  7. Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

  8. În situația în care, ocuparea postului vacant pentru care s-a organizat concurs, nu este posibilă din motive care țin exclusiv de persoana candidatului declarat "admis", oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

  9. Dacă documentele de stare civilă solicitate în original, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate, atrag respingerea candidatului din concurs.

  10. În cadrul probei de concurs, candidaţii nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate şi un pix/pixuri cu pastă de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare, etc.).
    Nu se admit pixuri care permit ştergerea şi/sau rescrierea.
    Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.
    Legitimarea candidaţilor prezenți pentru susținerea probei de concurs se va face cu cartea de identitate și, după caz, cu alte documente de legitimare eliberate temporar de unitatea din care fac parte, iar ţinuta va fi cea de reprezentare, conform anotimpului.

  11. În conformitate cu prevederile art. 5^1 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 , numirea în funcție nu se realizează în situația în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soți sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înțelege raportul dintre soț/soție sau ruda de gradul I și șeful care îndeplinește atribuțiile funcției de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat.

Informații suplimentare:
  1. Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la datele derulării activităților prilejuite de desfășurearea concursului, aceștia fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a secțiunii "Fișiere publicate ulterior activării anunțului" din cadrul prezentului anunț de concurs ce se regăsește la secțiunea "Carieră M.A.I.", a portalului de servicii electronice a M.A.I. ( hub.mai.gov.ro ).

  2. În perioada alocată conform graficului de concurs, candidații constituie dosarul de concurs exclusiv în format electronic, prin depunerea unor fișiere, preferabil în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), care să cuprindă documentele enunțate în anunț. În cazul în care dosarul de recrutare depășește dimeansiunea permisă de căsuța poștală electronică, candidații pot transmite mai multe e-mailuri în care se va preciza în cadrul titlului mesajului, numărul e-mailului din câte e-mailuri sunt necesare pentru a transmite dosarul de recrutare ( EX: OSP_IONESCU_ION_NR_1_DIN_5).

  3. Cererea de înscriere la concurs, copia cărţii de identitate, C.V.-ul (model comun european) și declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit exclusiv SCANATE la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro, preferabil în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), până la data și ora stabilite în graficul de concurs.

  4. Celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, vor fi transmise SCANATE, în volum complet și în integralitatea lor, cu respectarea precizărilor din prezentul anunț, preferabil în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), la aceeași adresă de e-mail la care au depus documentele pentru înscriere, respectiv: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro .

  5. • Candidaţii care depun cererile de înscriere la concurs, copia cărţii de identitate, C.V.-ul model comun european și declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriatulcea.ro, în intervalul alocat pentru înscriere, vor primi un e-mail de confirmare a înscrierii (ulterior înscrierii) care va conține și codul unic de identificare în baza căruia se pot identifica în anunţurile postate ulterior, referitoare la desfășurarea concursului, întrucât nu se vor utiliza numele şi prenumele acestora.
    Acesta va fi comunicat candidatului prin intermediul adresei de e-mail de pe care a transmis cererea de înscriere la concurs, după aprobarea acesteia, în timp util.

  6. Prin depunerea cererilor de înscriere, candidații iau cunoștință despre faptul că aprobarea înscrierii la concurs nu induce în mod obligatoriu participarea la acesta, care va fi aprobată numai după verificarea dosarului de recrutare de către comisia de concurs.

  7. Cererile de înscriere, precum și celelalte documente solicitate prin prezentul anunț, transmise după data și ora menţionată în graficul organizării concursului nu vor fi luate în considerare.

  8. Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunţul de concurs, revine candidatului, secretarul comisiei de concurs confirmând doar recepţia mail-ului şi nu dacă documentele sunt corect și/sau complet întocmite sau scanate corespunzător!

  9. Prin depunerea cererilor de înscriere la concurs, candidaţii îşi exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în condiţiile prevăzute de Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi pentru ca probele de concurs (test scris și, după caz, interviul de departajare) să fie înregistrate audio-video.

  10. Orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de persoana candidatului, se anunţă la Biroul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, în scopul identificării de soluţii care să nu impieteze înscrierea candidaţilor în concurs, utilizând datele de contact din secțiunea dedicată.

Date de contact:
  1. Adresa de e-mail la care vor fi transmise documentele : resurseumane@jandarmeriatulcea.ro.
    Relații suplimentare referitoare la desfășurarea concursului, se pot obține apelând numărul de telefon 0240 53 40 12, interior 040/24535, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 - 16:00.
    Toate informațiile ulterioare vor fi postate în cadrul secțiunii "Fișiere publicate ulterior activării anunțului" din cadrul prezentului anunț ce se regăsește la secțiunea "Carieră M.A.I." a portalului de servicii electronice al M.A.I. ( hub.mai.gov.ro ).

Grafic concurs:
  1. Grafic TCO - MOP.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 16:20
Fișiere anunț:
  1. Model - Cerere participare concurs.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:49
  2. Model - CV.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:49
  3. Model - Declarație confirmare cunoastere condiții recrutare.docx - Adăugat la: 01.07.2024, ora 13:49
  4. Tematica si bibliografie TCO-MOP.pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 14:43
  5. Anunț - 3761-Concurs TCO - ofițer specialist II - Serviciul Ordine și Siguranță Publică (MOP). - Concurs TCO - ofițer specialist II - Serviciul Ordine și Siguranță Publică (MOP)..pdf - Adăugat la: 01.07.2024, ora 16:43
Fișiere publicate ulterior activării anunțului:
Nu a fost încărcat niciun fișier, însă pot fi încărcate ulterior.