Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Execuție - perioadă nedeterminată
Pentru a participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;(*)
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist; (**)
h) să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului sau tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe alte zone ale corpului care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotaţii politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.(***)
m) prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.
(*) Îndeplinirea condiţiei se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale. (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”). Adeverința eliberată în urma examinării medicale sau, după caz, în urma soluționării contestației privind rezultatul acesteia se depune la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale.
(**) Îndeplinirea condiţiei se constată de către Direcţia Generală de Protecţie Internă, prin emiterea unui aviz, respectiv de către compartimentele de resurse umane, prin întocmirea Notei de cunoaştere (efectuarea verificărilor de specialitate se realizează doar cu privire la persoana candidatului declarat «admis». Rezultatul verificărilor de specialitate se concretizează în emiterea unui aviz). În cazul emiterii unui aviz negativ, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
(***)Verificarea criteriului specific, se realizează cu ocazia examinării medicale. Concluziile privind continuarea procedurii de recrutare şi selecţie a candidaţilor în situaţia observării directe, în cursul examinării medicale, a existenţei la candidaţi a unor tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, se stabilesc de către compartimentele de resurse umane/persoanele cu sarcini de recrutare, prin raportare la condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare şi selecţie, precum şi la modelul uniformei de vară stabilit de cadrul normativ incident pentru structura în care este prevăzut postul.
ATENȚIE! Candidații care au promovat concursul și urmează să ocupe funcție de polițist nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic, potrivit statutului aplicabil.
Pentru a participa la acest concurs, polițistul căruia i-au încetat raporturile de serviciu trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; (*)
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist; (**)
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului sau tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe alte zone ale corpului care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotaţii politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.(***)
m) dacă prin reîncadrare, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă;
n) nu le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), g)-i), k), l) şi n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare. (****)
(*) Îndeplinirea condiţiei se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale. În cazul în care se constată neîndeplinirea condiţiei, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”). Adeverința eliberată în urma examinării medicale sau, după caz, în urma soluționării contestației privind rezultatul acesteia se depune la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale.
(**) Îndeplinirea condiţiei se constată de către Direcţia Generală de Protecţie Internă, prin emiterea unui aviz, respectiv de către compartimentele de resurse umane, prin întocmirea Notei de cunoaştere (efectuarea verificărilor de specialitate se realizează doar cu privire la persoana candidatului declarat «admis». Rezultatul verificărilor de specialitate se concretizează în emiterea unui aviz). În cazul emiterii unui aviz negativ, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
(***) Verificarea criteriului specific, se realizează cu ocazia examinării medicale. Concluziile privind continuarea procedurii de recrutare şi selecţie a candidaţilor în situaţia observării directe, în cursul examinării medicale, a existenţei la candidaţi a unor tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, se stabilesc de către compartimentele de resurse umane/persoanele cu sarcini de recrutare, prin raportare la condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare şi selecţie, precum şi la modelul uniformei de vară stabilit de cadrul normativ incident pentru structura în care este prevăzut postul.
(****) „a) la împlinirea vârstei şi a celorlalte condiţii necesare pensionării în sistemul public de pensii pentru instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
c) la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional;
g) la destituirea din poliţie;
h) la acordarea calificativului nesatisfăcător, de două ori;
i) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15;
k) când nu promovează examenul de definitivare prevăzut la art. 21 alin. (5);
l) când s-a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliţie, chiar dacă aceasta situaţie a fost depistată ulterior;
n) când poliţistul nu a susţinut, din motive imputabile, evaluarea psihologică în termen de 3 luni de la data suspendării raportului de serviciu în condiţiile art. 27^25 lit. h).”
(n.n. „art. 27^25 – (1) Raportul de serviciu al poliţistului se suspendă de drept în următoarele situaţii: (…) h) nu susţine evaluarea psihologică care se efectuează periodic, la reluarea activităţii, la solicitarea comisiilor de expertiză/evaluare a capacităţii de muncă sau când este dispusă ca urmare a constatării motivate a existenţei unor indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice;”)
ATENȚIE! Candidații care au promovat concursul și urmează să ocupe funcție de polițist nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic, potrivit statutului aplicabil.
Pentru a participa la acest concurs, în vederea transferului din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; (*)
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist; (**)
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
l) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului sau tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe alte zone ale corpului care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotaţii politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.(***)
(*) Îndeplinirea condiţiei se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale. În cazul în care se constată neîndeplinirea condiţiei, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”). Adeverința eliberată în urma examinării medicale sau, după caz, în urma soluționării contestației privind rezultatul acesteia se depune la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale.
(**) Îndeplinirea condiţiei se constată de către Direcţia Generală de Protecţie Internă, prin emiterea unui aviz, respectiv de către compartimentele de resurse umane, prin întocmirea Notei de cunoaştere (efectuarea verificărilor de specialitate se realizează doar cu privire la persoana candidatului declarat «admis». Rezultatul verificărilor de specialitate se concretizează în emiterea unui aviz). În cazul emiterii unui aviz negativ, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
(***) Verificarea criteriului specific, se realizează cu ocazia examinării medicale. Concluziile privind continuarea procedurii de recrutare şi selecţie a candidaţilor în situaţia observării directe, în cursul examinării medicale, a existenţei la candidaţi a unor tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, se stabilesc de către compartimentele de resurse umane/persoanele cu sarcini de recrutare, prin raportare la condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare şi selecţie, precum şi la modelul uniformei de vară stabilit de cadrul normativ incident pentru structura în care este prevăzut postul.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Rezultatele la testarea psihologică vor fi publicate în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Locul unde se va desfăşura proba, precum și ora începerii acesteia, se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica prin afișarea în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele la proba „test scris” se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Proba scrisă va consta într-un test scris, de tip grilă, elaborat de către Comisia Centrală de Concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandată, având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii şi va înregistrată audio-video.
Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia Centrală de Concurs.
Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.
În cadrul probei scrise, candidaţii nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate (aflat in perioada de valabilitate) şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză.
La proba scrisă candidații se vor prezenta în ținută adecvată și vor prezenta actul de identitate (aflat în perioada de valabilitate).
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Eventualele contestații se pot depune electronic la adresa de e-mail logisticaconcurs@b.politiaromana.ro.
Rezultatele la contestații se afișează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă, este definitivă.
În situația în care între doi sau mai mulți candidați există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării admis sau respins la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica și bibliografia recomandate.
În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Atenție! Interviul de departajare se susține în vederea departajării candidaților, astfel că va fi declarat admis candidatul care a obținut nota cea mai mare, indiferent de aceasta.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Prin înscrierea la acest concurs, candidații își manifestă implicit acordul cu privire la condițiile şi modul de organizare şi desfășurare a concursului.
Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susținerea probei de concurs.
Fișa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidați, în urma unei solicitări scrise, cu respectarea prevederilor referitoare la protecția informațiilor clasificate la sediul Serviciului Resurse Umane din cadrul D.G.P.M.B..
Înscrierea candidaţilor se va realiza exclusiv online, în perioada 19.08-06.09.2024 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 06.09.2024 doar până la orele 16:00), la adresa de e-mail logisticaconcurs@b.politiaromana.ro.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere, și a documentelor specificate în anunţ, ce vor fi depuse, în volum complet, în format electronic (scanat, format PDF needitabil) şi transmise împreună la adresa de e-mail sus-mentionata.
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 06.09.2024, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:
- documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);
- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original; Ex: diploma de bacalaureat este scanată față verso) și este lizibil;
- toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Popescu Ioan - Dosar de recrutare concurs logistica-specialist).
Ulterior depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite, în cel mai scurt timp, un e-mail de confirmare a primirii cererii, de pe aceeași adresă, respectiv logisticaconcurs@b.politiaromana.ro, precizându-se codul atribuit candidatului, la adresa de e-mail de la care au fost transmise documentele de inscriere.
În situația în care candidatul nu primește confirmarea, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti la nr. de tel. 021/315.35.34, int. 33244 / 33016, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic, in intervalul orar 12:00-15:00, la Serviciul Resurse Umane din str. Alexandru Beldiman, nr. 2-4, sector 5, municipiul București, în vederea clarificării.
După data limită de înscriere, respectiv data de 06.09.2024, ora 16.00, nu vor mai fi luate în considerare documentele necesare completării dosarului de candidat.
Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail la adresa indicată în anunț, respectiv logisticaconcurs@b.politiaromana.ro, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.
”Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obținerea unor avize/autorizații speciale pentru exercitarea atribuțiilor, iar acestea nu se obțin ulterior numirii în funcție, polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii”, potrivit art. 57 ind. 1 alin. (6) din Anexa 3 la O.M.A.I. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne.
După afişarea/postarea tabelului cu rezultatele finale, candidatul declarat «admis» la concursul pentru ocuparea postului vacant prin încadrare directă susţine examinarea medicală şi evaluarea psihologică. În situaţia constatării inaptitudinii medicale sau psihologice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din O.M.A.I. nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii uneia dintre aceste condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Este declarat „ADMIS” candidatul care au obținut nota finală cea mai mare, în ordine descrescătoare dintre candidații înscriși pentru postul scos la concurs.
Persoanei care dobândeşte statutul de poliţist prin încadrare directă, potrivit alin. 3, i se acordă gradul profesional în funcţie de pregătirea sa şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului, dar nu mai mult de gradul de agent-șef adjunct de poliţie. Încadrarea poliţistului se face în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat, pe o perioadă de probă de 6 luni, în raport cu categoria din care face parte şi gradul profesional acordat.
-D.G.P.M.B. - Serviciul Resurse Umane din str. Alexandru Beldiman, nr. 2-4, sector 5, municipiul București
-Nr. de telefon interior 33244, 33016