Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Adeverința medicală care conține rezultatul ultimului examen de bilanț, eliberată de medicul de unitate, potrivit Dispoziției Directorului Direcției Medicale nr. 963164 din 15.03.2022;
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Întrucât examinarea psihologică este de competența Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora, locul și celelalte detalii vor fi comunicate prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj http://www.gj.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs. Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică, fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj http://www.gj.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs. Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice. Lista candidaților declarați „apt” psihologic se va posta pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj http://www.gj.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs. Candidații declarați „inapt” psihologic vor fi informați telefonic și nu vor putea participa la concurs.
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale MAI, care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj din Municipiul Tg-Jiu, str. Traian, nr. 2, jud. Gorj, în data de 06.02.2024, după următorul grafic:
-instructajul candidaților: ora 10,00 – 10,10;
-desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: începând cu ora 10,15;
-afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
-afișarea rezultatelor: ora 16,00 (în raport de numărul candidaților);
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Perioada limită de depunere a eventualelor contestații - în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor; Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 08.02.2024-09.02.2024. Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în data de 09.02.2024, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații. Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10. Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00. Este declarat „admis” candidatul care obține nota cea mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale pentru postul respectiv. În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. În situația în care mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs. Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obținute la concurs și se aduc la cunoștință prin afișare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și prin postare pe pagina de Internet a a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj http://www.gj.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, ce va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj - Serviciul Resurse Umane resurseumane@gj.politiaromana.ro. Rezultatele la contestații se comunică candidaților prin afișare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și se postează pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj http://www.gj.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs. Nota acordată după soluționarea contestației la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.
În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. În situația în care mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Cererile de participare la concurs (conform modelului anexat) vor fi adresate inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și vor fi transmise la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj - Serviciul Resurse Umane resurseumane@gj.politiaromana.ro până la data de 04.01.2024, ora 16.00 (inclusiv în zilele nelucrătoare).
Dosarele de recrutare vor fi constituite exclusiv în format electronic, documentele necesare fiind depuse prin transmiterea, în format electronic, până la aceeași dată, respectiv 04.01.2024, ora 16.00 (și în zilele nelucrătoare), (scanat, format PDF needitabil), la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj - Serviciul Resurse Umane resurseumane@gj.politiaromana.ro și vor cuprinde documentele prevăzute de art. 60 alin. (1) din Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016, astfel:
a) cerere de înscriere (Anexa 1) și curriculum vitae, model comun european;
b) copii ale actului de identitate și ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului (diplomă de bacalaureat);
c) adeverință care conține rezultatul ultimului examen de bilanț, eliberată de medicul de unitate, potrivit Dispoziției Directorului Direcției Medicale nr. 963164 din 15.03.2022;
d) declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare (Anexa 2);
e) copia permisului de conducere;
f) candidații care nu sunt încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj vor depune, pe lângă documentele sus-menționate, o adeverință emisă de structura de resurse umane competentă, din care să rezulte că nu sunt sub efectul vreunei sancțiuni disciplinare, nu sunt puşi la dispoziţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 27^25 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum și îndeplinirea cerințelor menționate la pct. 4, pct. 5 și pct. 6 din prezentul anunț și îndeplinesc condițiile prevăzute în acesta.
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:
- documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată în anunț, respectiv resurseumane@gj.politiaromana.ro (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);
- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că, conținutul este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizibil;
- toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 50 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: grad, nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Agent principal de poliție Popescu Ion - Dosar de concurs – Șef post I … - postul pentru care se optează).
Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere dacă transmit dosare de recrutare incomplete sau incorect întocmite.
Fiecare candidat înscris la concurs va primi un cod unic de identificare, ca alternativă în prelucrarea datelor cu caracter personal, care va fi folosit pentru identificarea lui pe întreaga procedură de concurs. (afișare rezultate, etc.).
Candidaţilor li se va transmite la adresa de e-mail indicată de către acesta în raportul de înscriere, un e-mail de confirmare a primirii cererii de înscriere la concurs, precizându-se codul unic de identificare .
Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele din dosarul de recrutare, în original, în vederea certificării pentru conformitate și semnării de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor se restituie candidatului, după certificarea copiilor.
Documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.
În situația în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute. Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit actelor normative incidente.
La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.
Relații suplimentare privind condițiile de participare sau documentele necesare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, la int. 20113, în zilele lucrătoare.