Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
calendar orientativ perioadă testare pshiologică: 15.02.2024-23.02.2024
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, din municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37, judeţul Maramureş, la data de 12.03.2024, orele 12.00 şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., probă care va fi înregistrată audio - video.
Interviul structurat pe subiecte profesionale are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor, atitudinilor şi motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor postului, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs.
Interviul cuprinde, în principal, cu respectarea tematicii şi bibliografiei de concurs, subiecte prin care se solicită analiza unor situaţii specifice ori identificarea de soluţii la speţele profesionale prezentate. De asemenea, interviul poate să cuprindă elemente referitoare la capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora, exercitarea controlului decizional, precum şi capacitatea managerială.
Aprecierea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10 (1 punct este din oficiu). Este declarat „admis ” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7,00.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obţinut aceeaşi notă este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.
Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Notele se acordă independent de fiecare membru al comisiei de concurs/examen şi se trec în borderou.
La borderou va fi anexată motivarea, pe scurt, a notei finale acordate, cu semnătura preşedintelui şi a membrilor comisiei de concurs.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei de concurs, cu două zecimale, fără rotunjire.
Interviul va fi înregistrat audio şi/sau video.
Grila de apreciere a interviului va fi afişată la finalizarea interviului desfăşurat cu ultimul candidat.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Contestația va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş – Serviciul Resurse Umane resurseumane@mm.politiaromana.ro
Rezultatele la contestații se comunică candidaților prin afișare în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obţinut aceeaşi notă este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Rezultatul final al concursului, se aduce la cunoştinţa candidaţilor prin postare pe portalul HUB de servicii publice https://hub.mai.gov.ro , după finalizarea etapelor de departajare şi de soluţionare a contestaţiilor
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, potrivit art. 571 alin. (6) din Anexa 3 la OMAI 140/2016.
orice anunț în atenția candidaților înscriși la concursul în cauză se va posta și pe portalul HUB de servicii publice https://hub.mai.gov.ro
Dosarele candidaţilor vor fi verificate de comisia de examen/concurs, până la data de 05.03.2024, iar lista candidaţilor care îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se va afişa pe portalul HUB de servicii publice https://hub.mai.gov.ro
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. ”d” din Anexa 3 la Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, dosarul de recrutare se constituie exclusiv în format electronic, documentele necesare fiind depuse prin transmiterea în volum complet, exclusiv în format electronic, scanat, la adresa resurseumane@mm.politiaromana.ro
Documentele care necesită a fi completate (ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format .pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral).
Toate documentele vor fi scanate și salvate într-un singur fișier .pdf, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (ex. Popescu Ion - dosar recrutare inscriere concurs (se va trece funcția scoasă la concurs), nu se vor folosi diacritice la denumirea fișierului).
Candidații vor verifica, înaintea transmiterii, conținutul fișierului .pdf scanat, respectiv faptul că acesta conține toate documentele și că fiecare document este scanat integral (ex. diploma de bacalaureat să fie scanată față-verso) și este lizibil.
Documentele menționate (cererea și dosarul de recrutare) vor fi transmise printr-un singur e-mail (ca atașament la e-mail), mărimea totală a documentelor transmise de către candidat (fișierul .pdf atașat e-mailului) nu trebuie să depășească 25MB.
În următoarea zi lucrătoare, ulterioară înregistrării cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii, la adresa indicată de aceștia, precizându-se numărul de înregistrare și codul atribuit candidatului.
E-mail-ul de confirmare nu certifică primirea în volum complet și corect a documentelor, aceasta fiind responsabilitatea exclusivă a candidaților. Verificarea documentelor transmise se realizează ulterior datei limită de transmitere a dosarelor de către comisia de concurs în vederea validării.
Codul atribuit urmează a fi folosit pentru identificarea candidatului pe întreaga procedură de concurs.
În situația în care candidatul nu primește confirmarea în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș la nr. de telefon 0262.207.711, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37, judeţul Maramureș, în vederea clarificării.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei de concurs, cu două zecimale, fără rotunjire.
Interviul va fi înregistrat audio şi/sau video.
Grila de apreciere a interviului va fi afişată la finalizarea interviului desfăşurat cu ultimul candidat.
Rezultatul final al concursului, se aduce la cunoştinţa candidaţilor prin postare pe portalul HUB de servicii publice https://hub.mai.gov.ro , după finalizarea etapelor de departajare şi de soluţionare a contestaţiilor
Relaţii suplimentare privind condițiile de participare sau documentele necesare pot fi obţinute de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş – Serviciul Resurse Umane, telefon 0262.207.711, interior 20111, în zilele lucrătoare