Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat "apt medical" și "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare sau nu este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne;
c) a obținut calificativul de cel puțin "foarte bun" la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
d) îndeplinește condițiile de vechime și studii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Candidatul are obligația de a participa la evaluarea psihologică, conform planificării în acest scop, ori în situația în care candidatul a fost evaluat psihologic pentru ocuparea unor funcții de conducere, cu cel mult 6 luni anterior datei desfășurării interviului, acest aspect se va menționa în cererea de înscriere la concurs.
Evaluarea dosarelor de recrutare, ca probă de concurs, are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la dosarul de recrutare.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin verificarea îndeplinirii de către aceştia a condiţiilor de participare la concurs, precum şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa la prezentul anunț.
Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi «promovat» și li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Evaluarea dosarelor de recrutare şi acordarea punctajului aferent se realizează de către comisia de concurs cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea probei interviului.
Evaluarea dosarelor de recrutare se va efectua pe baza criteriilor prevăzute în anexa nr. 3^3 la OMAI 177/2016, candidaţilor declaraţi «promovat» li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului.
Aprecierea cunoştinţelor profesionale se realizează în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, pe baza unor întrebări adresate candidatului de membrii comisiei, ce vizează evaluarea capacităţii acestuia de a aplica în activitate cunoştinţele profesionale dobândite şi nu expunerea unor noţiuni teoretice.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Interviul se înregistrează audio şi/sau video, iar accesul candidaților se realizează pe baza actului de identitate.
Nivel IV
Interviul este structurat pe următorul capitol:
a)capitolul I - aprecierea cunoştinţelor profesionale.
Nota minimă de promovare a probei este 7,00, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire, reprezentând 100% nota de la capitolul I.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Nota acordată după soluționarea contestațiilor este definitivă.
În situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului vizat a fi ocupat. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului vizat a fi ocupat. În situaţia în care nu se reuşeşte departajarea candidaţilor pe criteriile prevăzute mai sus, preşedintele comisiei analizează datele înscrise în dosarele de recrutare ale candidaţilor şi rezultatele obţinute la interviu, pe fiecare item, şi decide cu privire la candidatul ce urmează a fi declarat «admis».
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Adeverința eliberată de structura de resurse umane a unității unde este încadrat candidatul, trebuie să cuprindă următoarele documente:
• vechimea în armă;
• vechime în muncă/ din care în instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională;
• vechimea în specialitatea structurii/studiilor;
• gradul militar deţinut;
• calificativele obţinute pe întreaga perioadă a carierei profesionale;
• sancţiunile disciplinare aplicate de-a lungul carierei;
• recompensele acordate de-a lungul carierei;
• dacă este cercetat disciplinar;
• dacă se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
• dacă este pus la dispoziţie în condiţiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la O.M.A.I. nr. 177/2016;
La înscriere, candidaților li se atribuie un cod unic de identificare ca alternativă în prelucrarea datelor cu caracter personal, urmând a fi folosit pe întreaga procedură de selecție. Codul unic va fi comunicat candidatului prin transmiterea unui e-mail ca răspuns la e-mailul prin care acesta a înaintat documentele solicitate pentru participarea la concurs. Verificarea depunerii complete și corecte a documentelor solicitate prin anunțul de concurs revine în totalitate candidatului, secretarul comisiei de concurs verifică doar primirea e-mailului, nu și dacă documentele sunt corect întocmite/scanate sau dacă dosarul de recrutare este complet, verificarea și stabilirea acestui aspect urmând a se face ulterior, conform graficului de concurs, de către comisia numită în acest sens.
În perioada alocată pentru înscriere, candidații transmit dosarul de recrutare în volum complet, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail isucj.recrutare.1@gmail.com, prin depunerea unor fișiere în format PDF (atașamentele să nu depășească dimensiunea de 20 Mb), care să cuprindă documentele enunțate în prezentul anunț, scanate lizibil. La subiectul e-mail-ului se va specifica numele și prenumele candidatului și denumirea funcției pentru care candidează.
Vechimea se calculează la data emiterii anunțului de concurs.
Candidatul declarat admis depune, în vederea constituirii dosarului de recrutare în formă fizică, într-un dosar tip plic, din carton, documentele transmise în format electronic la înscriere, astfel:
în original:
- cererea de înscriere;
- CV-ul;
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;
- adeverinţa eliberată de unitatea de provenienţă prevăzută la pct. 5 al lit. C. din anunţ.
- adeverinţa care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate.
prezintă originalul pentru:
- copia actului de identitate;
- copiile documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (însoţite în mod obligatoriu de suplimentele la diplomă/foile matricole, după caz);
- copiile adeverințelor de absolvire a cursurilor sau altor forme de pregătire cu utilitate direct pentru îndeplinirea eficientă a atribuțiilor postului scos la concurs (după caz).
În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) și (2) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016, documentele solicitate în copie se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat şi se semnează de către secretarul comsiei de concurs şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor. Documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.
Nu vor fi acceptate documentele solicitate în original care prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastificate.
Prin înscrierea la concurs, candidatul își exprimă acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și cu privire la înregistarrea audio-video a probei interviului.
La concurs se pot înscrie doar ofițerii din rândul personalului încadrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj care corespund cerințelor postului.
Relații suplimentare referitoare la desfășurarea concursului se pot obține apelând numărul de interior 27128 în zilele lucrătoare în intervalul orar 08:00-16:00.