Procedura pentru acest anunț a fost incheiată!
Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Testarea psihologică se realizează de regulă la Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, situat în Șoseaua Olteniței, nr. 158-160, Sector 4, Bucureşti, la o dată ce va fi comunicată ulterior publicării anunțului.
Eventualele contestaţii se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului de Psihosocilologie al MAI şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic. Contestația va fi transmisă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș: resurseumane@mm.politiaromana.ro. Aceasta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: numele, prenumele şi codul numeric personal al contestatarului, data şi scopul susţinerii evaluării psihologice, motivele de fapt pe care se întemeiază contestaţia şi semnătura contestatarului.
Candidații declarați ”inapt” psihologic nu vor putea participa la concurs
Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Interviul structurat pe subiecte profesionale are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor, atitudinilor şi motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor postului, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs.
Interviul cuprinde, cu respectarea tematicii şi bibliografiei de concurs, subiecte prin care se solicită analiza unor situaţii specifice ori identificarea de soluţii la speţele profesionale prezentate. De asemenea, interviul poate să cuprindă elemente referitoare la capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora, exercitarea controlului decizional, precum şi capacitatea managerială.
Este declarat „admis ” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7,00.
Notele se acordă independent de fiecare membru al comisiei de concurs/examen şi se trec în borderou.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei de concurs, cu două zecimale, fără rotunjire.
În perioada de timp în care candidaţii se află în sala de aşteptare precum şi în timpul susţinerii probei interviu, acestora le este interzisă deţinerea materialelor bibliografice de orice fel, totodată interzicându-se deţinerea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive de comunicare
Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, din municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37, judeţul Maramureş, la data de 30.06.2026, ora 13.00 şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., probă care va fi înregistrată audio - video.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Contestația va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Maramureş – Serviciul Resurse Umane: resurseumane@mm.politiaromana.ro
Rezultatul contestației se comunică candidaților prin postarea la rubrica Fișiere publicate ulterior activării anunțului din prezentul anunț. Nota acordată după soluționarea contestației la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obţinut aceeaşi notă este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obținute la concurs și se aduc la cunoștință prin afișare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și prin postare în portalul de servicii electronice al MAI, în secțiunea ,,Fișiere publicate ulterior activării anunțului” din această pagină
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Modificările care privesc organizarea și desfășurarea concursului, intervenite din motive obiective, se vor posta în timp util în secțiunea „Fișiere publice ulterior activării anunțului” din această pagină.
Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului
Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, potrivit art. 571 alin. (6) din Anexa 3 la OMAI 140/2016.
Fiecare candidat înscris la concurs va solicita printr-o cerere scrisă structurii de resurse umane, indiferent de unitatea de proveniență o Adeverință din care să rezulte că îndeplinește condițiile de participare la concurs.
Adeverința prevăzută în prezentul anunț, la punctul 7 din secțiunea DOSAR RECRUTARE, eliberată de unitatea de proveniență, va cuprinde și informații referitoare la gradul profesional deținut de către candidat, structurile, funcțiile și perioadele unde și-a desfășurat activitatea, precum și intervalul de timp pentru care a obținut ultimele două evaluări anuale de serviciu. Aceasta vizează toți candidaţii, inclusiv cei care sunt încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș. Pe lângă mențiunile prevăzute la punctul 7, adeverința va cuprinde și informații referitoare la gradul profesional deținut de candidat, structurile și funcțiile unde și-a desfășurat activitatea și perioadele.
Adeverința este valabilă doar daca este emisă ulterior publicării acestui anunț.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. ”d” din Anexa 3 la Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, dosarul se constituie exclusiv în format electronic, documentele necesare fiind depuse prin transmiterea, în format electronic, în portalul de servicii electronice al MAI-HUB, (https://hub.mai.gov.ro), până la data și ora prevăzuta la rubrica ”Data limită depunere dosar”, Documentele depuse după data și ora menționată nu vor fi luate în considerare.
Pentru a aplica pentru postul scos la concurs (pentru a se putea înscrie la concurs), candidații au nevoie de un cont validat în portalul de servicii electronice al MAI – HUB. Fiecare candidat își va crea contul în portalul de servicii electronice al MAI – HUB, prin completarea câmpurilor solicitate pentru AUTENTIFICARE
Fiecare candidat înscris la concurs va primi în Cererea de înscriere un cod unic de identificare, ca alternativă în prelucrarea datelor cu caracter personal, care va fi folosit pentru identificarea lui pe întreaga procedură de concurs.
Depunerea tuturor documentelor menționate în prezentul anunț, la secțiunea DOSAR RECRUTARE, se realizează exclusiv prin intermediul portalului de servicii electronice al MAI – HUB (https://hub.mai.gov.ro), în termenul specificat în anunțul de concurs;
- documentele care necesită a fi completate (ex. declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior vor fi scanate în format .pdf și încărcate separat (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral și să fie lizibile);
- denumirea fiecărui fișier scanat în format .pdf și încărcat va fi compusă din numele conținutului documentului (exemplu:–cerere de inscriere, -CV, -documente studii, Carte de identitate, Declarație de confirmare, etc.); - candidații au obligația să verifice, înaintea transmiterii documentelor, că acestea sunt lizibile și că fiecare document este scanat integral, respectiv : DIPLOMELE DE STUDII TREBUIE SCANATE ȘI TRANSMISE FAȚĂ/VERSO, IAR ACESTEA TREBUIE SĂ FIE ÎNSOȚITE DE FOILE MATRICOLE SAU SUPLIMENTELE LA DIPLOMĂ;
- candidații au obligația să transmită, în volum complet și în termenul de înscriere, toate documentele solicitate, neexistând posibilitatea completării ulterioare a dosarului de recrutare în nicio modalitate după acest termen.
Cererea de înscriere aflată la rubrica ”Fișiere Anunț” se completează doar în situația apariției unor limitări de natură tehnică privind funcționalitatea HUB-ului de servicii al MAI
În conformitate cu art. 5 din Anexa 1 la OMAI nr. 200 din 2024, în cazurile determinate de considerente de natură legislativă, precum şi în situaţia apariţiei unor limitări de natură tehnică privind funcţionalităţile HUB-ului, depunerea documentelor aferente dosarului de recrutare se poate realiza prin intermediul poștei electronice, la adresa de e-mail indicată în anunțul de concurs. În această situație, depunerea cererilor de participare, atribuirea numărului de identificare/înregistrare, precum şi depunerea dosarelor de recrutare în HUB se realizează prin intermediul secretarului comisiei de concurs.
Pentru demonstrarea situațiilor de limitări de natură tehnică privind funcționalitățile HUB-ului, candidatul va transmite prin e-mail împreună cu documentele aferente dosarului de recrutare motivul transmiterii dosarului de recrutare prin e-mail și o dovadă privind dificultățile întâmpinate la nivelul HUB-ului (ex: captură de ecran din care să reiasă eroarea/problema întâmpinată).
Limitările de natură tehnică privind funcționalitățile HUB-ului nu pot viza utilizarea necorespunzătoare a HUB-ului de către candidat (ex: deținerea unui cont de utilizator nevalidat în cadrul platformei HUB, completarea greșită a cererii de înscriere; generarea, încărcarea și/sau netransmiterea documentelor aferente dosarului de recrutare către comisia de concurs - Pasul 4 din cadrul procesului de depunere online a dosarului de recrutare; utilizarea unor dispozitive care nu asigură funcționarea corespunzătoare a HUB-ului, etc).
Candidații sunt rugați să se prezinte la concurs și în fața comisiei de concurs fără dispozitivele de comunicare asupra lor (telefoane, smart- watch, etc).
Telefon: 0262-207711;
Email: resurseumane@mm.politiaromana.ro;
Alte detalii: Relaţii suplimentare privind condițiile de participare sau documentele necesare pot fi obţinute de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş – Serviciul Resurse Umane, telefon 0262.207.711, interior 20111, în zilele lucrătoare;