Persoanele fizice / juridice autorizate să dețină, respectiv să poarte și să folosească arme letale şi care doresc să călătorească cu acestea în state terţe, trebuie să solicite în prealabil eliberarea autorizaţiei de scoatere temporară din ţară, în baza căreia structurile poliţiei de frontieră permit scoaterea armelor de pe teritoriul României.
Pentru obținerea autorizației, solicitantul depune o cerere însoțită de documentele necesare la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul ori reședința.
Autorizaţia se eliberează dacă solicitantul urmează să se deplaseze în state terţe, după caz, la vânătoare, la un concurs de tir sau la o manifestare culturală, artistică sau istorică.
Autorizația de scoatere temporară a armelor se eliberează cu o valabilitate care se stabileşte în funcţie de perioada de valabilitate a vizei de intrare ori a dreptului de şedere în statul de destinaţie, precum şi, după caz, de datele cuprinse în invitațiile de participare primite.
1. Cererea însoțită de documentele aferente se depun la sediu de către solicitanți
2. Cererea este înregistrată
3. În cazul respingerii cererii, solicitantul este informat prin adresă de motivele care au stat la baza respingerii
4. În cazul aprobării, se emite autorizația de către conducătorul unității și solicitantul este contactat telefonic în vederea ridicării autorizației
Link detalii suplimentare: |
https://www.politiaromana.ro/ro/utile/documente-eliberari-acte/formulare-tipizate-privind-activitatea-directiei-arme-explozivi-si-substante-periculoase |
Nu există statistici pentru acest serviciu public.
Nu se gestionează (primesc/transmit) documente în format electronic în cadrul acestui serviciu public.
Nu sunt implicate alte instituții în furnizarea acestui serviciu public.
Timp mediu de livrare | Timp maxim de livrare | Descriere |
---|---|---|
3 Zile calendaristice | 5 Zile calendaristice | Analizarea solicitării și respingerea / aprobarea acesteia |