Persoana autorizată în vederea deținerii, respectiv portului și folosirii armelor, intrată pe teritoriul României, în baza unei invitaţii nominale de la o asociaţie de vânătoare din România, legal constituită, care doreşte ca, pe timpul cât se află în ţară, să înstrăineze una dintre armele introduse, trebuie să solicite în prealabil eliberarea avizului de înstrăinare.
Pentru obținerea avizului, solicitantul depune o cerere însoțită de documentele necesare la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială se află armurierul prin intermediul căruia se va efectua operaţiunea.
Pe baza avizului de înstrăinare, deţinătorul poate înstrăina arma numai după efectuarea în prealabil a formalităţilor vamale prevăzute de lege.
Persoana care a înstrăinat arma pe teritoriul României prezintă, la ieşirea din ţară, organului poliţiei de frontieră originalul avizului de înstrăinare şi al documentului care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condiţiile legii.
Avizul de înstrăinare se eliberează cu o valabilitate care se stabileşte în funcţie de perioada de valabilitate a vizei de intrare ori a dreptului de şedere în România, precum şi, după caz, de datele cuprinse în invitaţia nominală emisă de asociaţia de vânătoare din România.
1. Cererea însoțită de documentele aferente se depun la sediu de către solicitanți
2. Cererea este înregistrată
3. În cazul respingerii cererii, solicitantul este informat prin adresă de motivele care au stat la baza respingerii
4. În cazul aprobării, se emite avizul de către conducătorul unității și solicitantul este contactat telefonic în vederea ridicării avizului
Link detalii suplimentare: |
https://www.politiaromana.ro/ro/utile/documente-eliberari-acte/formulare-tipizate-privind-activitatea-directiei-arme-explozivi-si-substante-periculoase |
Nu există statistici pentru acest serviciu public.
Nu se gestionează (primesc/transmit) documente în format electronic în cadrul acestui serviciu public.
Nu sunt implicate alte instituții în furnizarea acestui serviciu public.
Timp mediu de livrare | Timp maxim de livrare | Descriere |
---|---|---|
2 Zile calendaristice | 3 Zile calendaristice | Analizarea solicitării și respingerea / aprobarea acesteia |