Cetățeanul poate solicita eliberarea unei adeverințe din care să rezulte perioada în care acesta a avut domiciliul în străinătate, în vederea scutirii de taxe vamale.
Cererea privind eliberarea adeverinței pentru scutire taxe vamale poate fi trimisă prin poștă electronică/poștă sau poate fi depusă atât personal, cât și prin mandatar/reprezentant convențional, la Ghișeul de relații cu publicul din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte sau la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte.
Cererea pentru eliberarea adeverinței pentru scutire de taxe vamale poate fi transmisă prin poșta electronică sau poate fi depusă personal la Ghișeul Relații cu Publicul al Direcției Generale de Pașapoarte sau al serviciilor publice comunitare de pașapoarte.
- În situația în care cererea se depune personal la Ghișeul de Relații cu Publicul al Direcției Generale de Pașapoarte sau al serviciilor publice comunitare de pașapoarte, aceasta trebuie să fie însoțită de documentul de identitate al solicitantului, în vederea identificării de către funcționarul care primește cererea (nu este necesară copia documentului de identitate/pașaport). Răspunsul poate fi ridicat de la sediul instituției unde a fost depusă cererea sau poate fi comunicat, prin poștă, la adresa de domiciliu sau la o altă adresă precizată de către solicitant în cuprinsul formularului.
- Dacă solicitarea se transmite prin poșta electronică (dgp.relatiipublice@mai.gov.ro) cererea trebuie să fie datată și semnată (scanată), urmând ca adeverința să fie ridicată de la Ghișeul de Relații cu Publicul al Direcției Generale de Pașapoarte, concomitent cu prezentarea documentului de identitate.
Link detalii suplimentare: |
https://pasapoarte.mai.gov.ro/eliberarea-adeverintei-pentru-scutire-de-taxe-vamale/ |
Tip document | Se poate transmite prin | Tip semnătură | Observații |
---|---|---|---|
Cerere privind eliberarea adeverinței referitoare la scutirea de taxe vamale | E-mail |
Calificată |
|
Adeverință privind scutire taxe vamale | E-mail |
Calificată |
Nu sunt implicate alte instituții în furnizarea acestui serviciu public.
Timp mediu de livrare | Timp maxim de livrare | Descriere |
---|---|---|
14 Zile calendaristice | 30 Zile calendaristice | Timpul de eliberare a adeverinței |