Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat "apt medical" și "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare sau nu este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne;
c) a obținut calificativul de cel puțin "foarte bun" la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
d) îndeplinește condițiile de vechime și studii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Candidații au obligația de a participa la evaluarea psihologică conform planificării în acest scop. Evaluarea psihologică a candidaţilor se susţine înainte de perioada de evaluare a dosarelor de recrutare, doar cu candidaţii care în cuprinsul cererii de înscriere au bifat că nu au mai susţinut, în ultimele 6 luni până la data desfășurării concursului, o evaluare psihologică pentru ocuparea unei funcții de conducere în cadrul M.A.I. Candidații care au susținut evaluare psihologică în acest sens, în ultimele 6 luni până la data desfășurării concursului, indiferent de rezultat, vor informa unitatea organizatoare la Serviciul Resurse Umane la nr. de telefon 0239/611212, interior 27006 sau 27118 în zilele lucrătoare în intervalul orar 08.00 - 16.00, sau prin e-mail la adresa resurse_umane@isubraila.eu; Avizele psihologice comunicate de către instituţia examinatoare se introduc la dosarele de recrutare ale candidaţilor de către compartimentul cu sarcini de recrutare. Nesusținerea evaluării psihologice conform planificării, ori din motive ce țin exclusiv de persoana candidatului, sau ca urmare a nerespectării măsurilor impuse de instituția care efectuează evaluarea psihologică și care au ca efect neemiterea avizului psihologic, atrage după sine respingerea din concurs.
Evaluarea dosarelor de recrutare, ca probă de concurs, are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la dosarul de recrutare.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin verificarea îndeplinirii de către aceştia a condiţiilor de participare la concurs, precum şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa la prezentul anunț.
Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi «promovat» și li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Evaluarea dosarelor de recrutare şi acordarea punctajului aferent se realizează de către comisia de concurs cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea probei interviului.
Pe baza criteriilor prevăzute în Anexa 3^3 din O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I. cu modificările şi completările ulterioare, candidaţilor declaraţi «promovat» li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului.
Aprecierea cunoştinţelor profesionale se realizează în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, pe baza unor întrebări adresate candidatului de membrii comisiei, ce vizează evaluarea capacităţii acestuia de a aplica în activitate cunoştinţele profesionale dobândite şi nu expunerea unor noţiuni teoretice.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Interviul structurat pe subiecte profesionale va fi înregistrat audio şi video.
Nivel IV
Interviul este structurat pe următorul capitol:
a)capitolul I - aprecierea cunoştinţelor profesionale.
Nota minimă de promovare a probei este 7,00, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire, reprezentând 100% nota de la capitolul I.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la probele concursului este definitivă.
În situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului vizat a fi ocupat.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului vizat a fi ocupat.
În situaţia în care nu se reuşeşte departajarea candidaţilor pe criteriile prevăzute, preşedintele comisiei analizează datele înscrise în dosarele de recrutare ale candidaţilor şi rezultatele obţinute la interviu, şi decide cu privire la candidatul ce urmează a fi declarat «admis».
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Numirea în funcţie nu se realizează în situaţia în care determină raporturi ierarhice nemijlocite între soţi sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înţelege raportul dintre soţ/soţie sau ruda de gradul I şi şeful care îndeplineşte atribuţiile funcţiei de comandă a compartimentului în care acesta este încadrat (art. 5^1 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I. cu completările și modificările ulterioare).
În situaţia în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Precizări referitoare la modul de depunere a dosarului de recrutare:
În perioada alocată pentru înscriere, candidaţii transmit cererile de înscriere însoţite de CV, copia actului de identitate şi Declaraţia privind cunoaşterea şi acceptarea condiţiilor de recrutare.
În perioada alocată pentru depunerea dosarului de recrutare în volum complet, candidaţii transmit şi restul documentelor prevăzute la punctul V, componente ale dosarului de recrutare.
Documentele se înaintează conform perioadei alocate pentru înscriere sau completare dosare, cu menționarea numelui candidatului.
Pentru constituirea dosarului de recrutare în vederea participării la concurs pentru ocuparea postului de conducere vacant, candidatul trebuie să transmită, exclusiv, în format electronic, pdf, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, la adresa de e-mail resurse_umane@isubraila.eu, următoarele documente:
a) cererea de înscriere (Anexa nr. 1 la prezentul anunț);
b) curriculum vitae – modelul comun european (Anexa nr. 2 la prezentul anunț);
c) copii ale actului de identitate şi ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (documentele de studii solicitate vor fi însoțite obligatoriu de foaia matricolă/supliment); în conformitate cu prevederile art. 153 alin (2) din Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare, diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate;
d) adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate unde este încadrat candidatul;
e) declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 3 la prezentul anunț);
f) adeverință eliberată de structura de resurse umane a unității unde este încadrat candidatul, care să cuprindă următoarele informații:
- vechimea în muncă;
- vechimea în armă;
- vechimea în specialitatea structurii;
- gradul militar deținut;
- calificativele obținute pe întreaga perioadă a carierei;
- sancțiunile disciplinare aplicate de-a lungul carierei;
- recompensele acordate de-a lungul carierei;
- dacă este cercetat disciplinar;
- dacă se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare;
- dacă este pus la dispoziţie în condiţiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
g) document, dacă este cazul, privind realizările deosebite în carieră cu impact semnificativ asupra activității/imaginii instituției, întocmit de șeful nemijlocit și aprobat de inspectorul șef, comandantul unității de proveniență al candidatului _ solicitat în scopul evaluării dosarului de recrutare conform anexei 3^3 din O.M.A.I. nr. 177/2016;
h) documente care atestă parcurgerea de cursuri/alte forme de pregătire absolvite, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.
ATENŢIE! Adeverința eliberată de structura de resurse umane, este valabilă numai dacă este emisă ulterior publicării prezentului anunț. Data la care se calculează vechimea candidatului este data publicării prezentului anunț.
În cadrul documentelor menționate mai sus, (cererea de înscriere, declarațiile, se vor completa personal, de către candidat, olograf, se vor acoperi toate cerințele, cu majuscule, citeț, cu pastă de culoare albastră, se vor semna și data obligatoriu).
Curriculum vitae, va respecta modelul anexat prezentului anunţ, model comun european și va fi tehnoredactat.
Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunţul de concurs, revine candidatului, secretarul comisiei de concurs confirmă doar recepţia e-mail-ului şi nu dacă documentele sunt corect întocmite sau scanate!
Preşedintele comisiei de concurs poate emite precizări cu privire la desfăşurarea concursului, care vor fi aduse la cunoştinţă candidaţilor în timp util.
În situaţia în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În contextul în care studiile candidatului nu sunt în concordanță cu domeniile de licență prevazute în HG nr. 367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor al specializărilor/programelor-de-studiii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023-2024, candidații au obligativitatea de a depune la dosar o adeverință eliberată de unitatea de învățământ absolvită din care să reiasă echivalarea studiilor absolvite cu cele prevazute în prezentul anunț la pregatirea de bază (echivalare/înlocuire domenii de licență/profile sau specializări din învățământul superior).
ATENŢIE! Documentele constitutive ale dosarului de recrutare pot fi depuse în formă fizică şi în copie legalizată, situaţie în care nu mai este necesar a se prezenta documentul în original.
resurse_umane@isubraila.eu