Acest anunț include fișiere încărcate în secțiunea "Fișiere publicate ulterior activării anunțului". Verifică această secțiune pentru a fi la curent cu informațiile actualizate din anunț!!
Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată
a) este declarat "apt medical" și "apt" la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare sau nu este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne;
c) a obținut calificativul de cel puțin "foarte bun" la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
d) îndeplinește condițiile de vechime și studii.
Examinarea medicală se realizează de către structurile de specialitate ale MAI potrivit programărilor nominale.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Candidaţii pot contesta rezultatul examinării medicale printr-o contestaţie scrisă formulată în termen de cel mult două zile de la data luării la cunoştinţă a concluziei examinării/examenelor medicale.
Data, ora și locul de desfășurare a examinării medicale vor fi comunicate de către medicul de unitate al structurii organizatoare / de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.
Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.
Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.
Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.
Candidatul are obligația de a participa la evaluarea psihologică, conform planificării în aceste scop, ori în situația în care candidatul a fost evaluat psihologic pentru ocuparea unor funcții de conducere cu cel mult 6 luni anterior desfășurării probei interviu, acest aspect se va menționa în cererea de înscriere la concurs.
Evaluarea dosarelor de recrutare, ca probă de concurs, are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la dosarul de recrutare.
Aprecierea candidaţilor se realizează prin verificarea îndeplinirii de către aceştia a condiţiilor de participare la concurs, precum şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa la prezentul anunț.
Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi «promovat» și li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.
Evaluarea dosarelor de recrutare și acordarea punctajului aferent se realizează de către comisia de concurs cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de desfășurarea probei interviu.
Evaluarea dosarelor de recrutare se va efectua pe baza cristeriilor prevăzute în anexa nr. 3^3 din OMAI 177/2016, candidaților declarați ”promovat” li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului.
Aprecierea cunoştinţelor profesionale se realizează în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, pe baza unor întrebări adresate candidatului de membrii comisiei, ce vizează evaluarea capacităţii acestuia de a aplica în activitate cunoştinţele profesionale dobândite şi nu expunerea unor noţiuni teoretice.
Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).
Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.
Interviul se va înregistra audio-video, accesul candidaților realizându-se pe baza documentelor de identitate.
Nivel III
Interviul este structurat pe următoarele capitole:
a)capitolul I - aprecierea cunoştinţelor profesionale;
b)capitolul III - evaluarea aptitudinilor şi abilităţilor specifice palierelor de conducere, precum şi a motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor asociate postului.
Nota minimă de promovare, pe fiecare capitol, este 7,00, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire.
Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00, calculată ca medie ponderată între notele obţinute la fiecare dintre cele două capitole, astfel: 80% nota la capitolul I şi 20% nota la capitolul III.
Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorie/eliminiatorii sau la testul scris, respectiv de rezultatul la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, in termen de 24 de ore de la afișare.
Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Nota acordată după soluționarea contestației este definitivă.
În situația în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat ”admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului vizat pentru a fi ocupat. În situația în care mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului, este declarat ”admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului vizat a fi ocupat. În situația în care nu se reușește departajarea candidaților pe baza celor două criterii enumerate, președintele comisiei analizează datele înscrise în dosarele de recrutare ale candidaților și rezultatele obținute la interviu, pe fiecare item și decide cu privire la candidatul ce urmează a fi declarat ”admis”.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.
Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.
La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.
Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.
Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
1. Cererea de înscriere la concurs, cartea de identitate și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare se transmit SCANAT la adresa de e-mail: resurse.umane@isuarad.ro, în format PDF (atașamentele nu trebuie să depășească dimensiunea de 10 Mb) până la data de 27.03.2024, ora 14:00.
2. Candidații vor primi un e-mail de confirmare a înscrierii (în intervalul normal de lucru, respectiv între orele 08:00 -16:00 ale fiecărei zile lucrătoare), prin care li se va comunica un cod unic de identificare în baza căruia se pot identifica în anunțurile postate ulterior, referitoare la rezultatele etapelor concursului, întrucât nu se vor utiliza numele și prenumele acestora.
3. Dosarul de recrutare, va fi transmis SCANAT, în volum complet (cu excepția cererii de înscriere la concurs, cartea de identitate și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare), cu respectarea precizărilor din prezentul anunț, în format PDF (atașamentele nu trebuie să depășească dimensiunea de 10 Mb), la adresa de e-mail a unității (resurse.umane@isuarad.ro), până la data de 05.04.2024, ora 14:00.
4. Adeverința eliberată de structura de resurse umane a unității unde este încadrat candidatul, care cuprinde următoarele informații:
- vechimea în armă;
- vechimea în specialitatea structurii;
- vechimea în specialitatea studiilor;
- vechimea în muncă;
- vechimea în instituții de apărare, ordine publică și securitate națională;
- gradul militar deținut;
- calificativele obținute pe întreaga perioadă a carierei;
- sancțiunile disciplinare aplicate de-a lungul carierei;
- recompensele acordate de-a lungul carierei;
- dacă este cercetat disciplinar;
- dacă se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare;
- dacă este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. 2 din anexa 7 la OMAI 177/2026;
5. În vederea obținerii punctajului stabilit pentru criteriul 3 și 7 din anexa 3^3 ”criterii pentru evaluarea dosarului de recrutare” la OMAI 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale MAI, cu modificările și completările ulterioare, candidații vor depune (dacă este cazul și este oportun) diplome/adeverințe care să ateste absolvirea de cursuri sau alte forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuțiilor postului scos la concurs și altele decât cele necesare pentru ocuparea postului, astfel:
- Organizate de instituții de formare ale MAI ori ale celorlalte instituții din sistemul național de apărare ordine publică și securitate națională;
- Organizate de instituții de învățământ sau formatori autorizați, din învățământul public sau privat, precum și cele organizare în străinătate, cu suportarea costurilor de către MAI;
- Organizate de instituții de învățământ sau formatori autorizați, din învățământ public sau privat, precum și cele organizate în străinătate cu suportarea costurilor de către candidat.
Relații supliemntare privind condițiile de participare la concurs, documentele necesare, tematica și bibliografia, se pot obține la numărul de telefon 0755112305 în zilele lucrătoare între orele 09:00 - 15:00 și la avizierul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș” al județului Arad, cu sediul în municipiul Arad, strada Andrei Șaguna, nr 66-72, județul Arad.