Postat la data de: 29.05.2026, ora 13:20

Anunț concurs director adjunct Direcția Asigurare Logistică Integrată

Ministerul Afacerilor Interne organizează:
| concurs - funcție de conducere |

Trebuie să fii autentificat pentru a aplica pentru acest post

Conectează-te

În conformitate cu:
  1. Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare
  2. Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie, cu modificările şi completările ulterioare
Posturi scoase la concurs:
Polițist
  • Ofițer de poliție

Nivel funcție: Conducere - perioadă nedeterminată

  • poz. 4 - director adjunct prevăzut cu gradul de Comisar șef de poliție - arma: Unitati Subordonate A.C., unitatea: DGL-Directia Asigurare Logistica Integrata - conducerea Direcției Asigurare Logistică Integrată, jud. B , MUNICIPIUL BUCURESTI, Domeniu de activitate: Comandă/conducere
Mențiuni despre concurs:
Candidatul se poate înscrie: Pe un singur post
Condiții generale și criterii specifice:

a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.


Cerințele postului:
  • gradul profesional: cel puţin subcomisar de poliţie
  • pregătire de bază: studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalent ori studii universitare de licenţă cu diplomă de licenţă sau echivalent
  • pregătire de specialitate: studii postuniversitare, studii universitare de master ori, după caz, studii universitare de lungă durată în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management
  • alte cunoştinţe: cunoştinţe tehnice/juridice/economice - generale/de gestionare a informaţiilor clasificate
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: autorizație de acces la informații clasificate:
    - naționale, clasa secret de stat, nivel STRICT SECRET;
    - U.E., nivel CONFIDENTIAL UE.
  • vechime în muncă/din care în MAI: cel puţin 7 ani / 7 ani
  • vechime în funcţii de conducere în unități ale MAI: cel puţin 3 ani
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: cel puţin 5 ani
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 3-6 luni
  • aptitudini şi abilităţi necesare: - calităţi de manager (organizatorice, decizionale, de planificare, coordonare şi control) - dezvoltare foarte bună;
    - posibilitatea lucrului sub presiunea timpului - dezvoltare foarte bună;
    - gândire analitică şi conceptuală - dezvoltare foarte bună;
    - flexibilitate în gândire;
    - capacitate de comunicare - dezvoltare foarte bună;
  • atitudini necesare/comportament: - conduită morală ireproşabilă;
    - manifestarea iniţiativei;
    - corectitudine în relaţiile cu subordonaţii şi loialitate faţă de instituţie;
    - comportament adecvat (limbaj, vestimentaţie, reguli de politeţe);
    - exigenţă, obiectivitate, spirit critic, fermitate, consecvenţă;
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: apt medical pentru funcţii de conducere
  • trăsături psihice şi de personalitate: apt psihologic pentru funcţii de conducere
  • definirea sumara a atributiilor postului: - coordonează activitatea de control intern managerial potrivit responsabilităţilor;
    - organizează, controlează şi evaluează activităţile structurilor din subordine pe care Ie coordonează nemijlocit;
    - contribuie la realizarea suportului logistic aferent domeniului de competenţă specific pentru structurile din Aparatul central al ministerului şi pentru celelalte structuri fără logistică proprie, conform prevederilor legale în vigoare;
Dată Limită:
Dată limită depunere cerere înscriere:
02.06.2026, ora 12:00
Dată limită depunere dosar: 
10.06.2026, ora 12:00
Dosar recrutare

    Dosar politisti - conducere
  1. *Cerere de înscriere
    (În cazul înscrierii online prin intermediul portalului, documentul se generează automat.
    În cazul transmiterii documentelor aferente dosarului de recrutare prin poșta electronică, se va utiliza modelul anexat în secțiunea „Fișiere anunț”
    )
  2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
    (conform modelului anexat)
  3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
    (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
    - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
    - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
    - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
    )
  4. *Copie act identitate
    (- copia cărții de identitate
    - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
    )
  5. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
    (conform modelului anexat)
  6. *Adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate cu mențiunea ”apt medical promovare funcții de conducere”;
    (- adeverința este valabilă doar pentru promovarea în funcția de conducere pentru care a fost solicitată examinarea medicală)
  7. *Adeverinţă eliberată de unitatea de provenienţă
    (Din adeverință trebuie să rezulte:
    - nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de candidat nu s-a pus în mişcare acţiunea penală;
    - a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
    - vechimea în muncă/ specialitatea structurii;
    - vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
    - nivelul de acces la informaţii clasificate;
    - alte informații solicitate de comisia de concurs în funcție de nivelul funcției de conducere pentru care se organizează concurs.
    Adeverința este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării acestui anunț.
    )

    1. Documentele marcate cu * sunt obligatorii.
Verificare Aptitudini
Evaluare psihologică
  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

Validarea dosarelor:
  1. După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea primei probe a concursului, corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora.
  2. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de desfășurarea primei probe de concurs.
Probe Concurs
Proba - Interviu pe subiecte profesionale (funcții conducere polițiști)
Perioada de desfășurare a probei: 23.06.2026, ora 12:00
  1. Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

  2. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  3. Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.

  4. Interviul structurat pe subiecte profesionale se va înregistra audio si video. Proba
    se va desfășura la sediul Direcției Generale Logistice din Municipiul Bucuresti, str. Eforie nr. 3, sector 5, conform graficului de concurs


Contestații:
  1. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

  2. Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut poate formula contestație, o singură dată, in termen de 24 de ore de la afișare rezultatelor. Contestația datată și semnată se depune la adresa de e-mail dgl@mai.gov.ro

  3. Contestațiile se soluționează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere

  4. Rezultatele la contestații se afișează în secțiunea fișiere a acestui anunț

Departajare:
  1. În situația în care, la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant, mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs

  2. În situația în care, mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs

Atenționări:
  1. Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  2. Fişele posturilor pot fi consultate de către candidaţi, la sediul structurii de care aparține postul, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate.

  3. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare/documente sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs.

  4. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare/documentelor incomplete sau incorect întocmite.

  5. Candidatul declarat admis depune documentele din dosarul de recrutare.
    După caz, copiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prezentat și se semnează de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
    În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
    În situația în care candidatul depune documentele în copii legalizate, nu mai este necesară certificarea pentru conformitate cu originalul.

  6. Candidații au obligația ca, pe întreaga perioadă de organizare și desfășurare a concursului, să se informeze permananet prin verificarea paginii de internet cu privire la eventuale modificări în calendarul desfășurării concursului sau ale locului de desfășurare a probelor și activităților specifice desfășurate în cadrul procedurii.

  7. Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.

Informații suplimentare:
  1. În conformitate cu art. 5 din Anexa 1 la OMAI nr. 200 din 2024, în cazurile determinate de considerente de natură legislativă, precum şi în situaţia apariţiei unor limitări de natură tehnică privind funcţionalităţile HUB-ului, depunerea documentelor aferente dosarului de recrutare se poate realiza prin intermediul poștei electronice, la adresa de e-mail indicată în anunțul de concurs. În această situație, depunerea cererilor de participare, atribuirea numărului de identificare/înregistrare, precum şi depunerea dosarelor de recrutare în HUB se realizează prin intermediul secretarului comisiei de concurs.

  2. Pentru demonstrarea situațiilor de limitări de natură tehnică privind funcționalitățile HUB-ului, candidatul va transmite prin e-mail împreună cu documentele aferente dosarului de recrutare motivul transmiterii dosarului de recrutare prin e-mail și o dovadă privind dificultățile întâmpinate la nivelul HUB-ului (ex: captură de ecran din care să reiasă eroarea/problema întâmpinată).

  3. Limitările de natură tehnică privind funcționalitățile HUB-ului nu pot viza utilizarea necorespunzătoare a HUB-ului de către candidat (ex: deținerea unui cont de utilizator nevalidat în cadrul platformei HUB, completarea greșită a cererii de înscriere; generarea, încărcarea și/sau netransmiterea documentelor aferente dosarului de recrutare către comisia de concurs - Pasul 4 din cadrul procesului de depunere online a dosarului de recrutare; utilizarea unor dispozitive care nu asigură funcționarea corespunzătoare a HUB-ului, etc).

  4. Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate

  5. Candidații au obligația să transmită, în volum complet și în termenul de înscriere, toate documentele solicitate, neexistând posibilitatea completării ulterioare a dosarului de recrutare în nicio modalitate după acest termen

Date de contact:
  1. Telefon: 11437;
    Email: dgl@mai.gov.ro;
    Alte detalii: Direcţia Generală Management Resurse Umane din Str. Int. Cristian Popisteanu nr. 1-3, sector 1, București, tel. int. 11437/11955;

Grafic concurs:
  1. GRAFIC CONCURS .pdf - Adăugat la: 28.05.2026, ora 15:32
Fișiere anunț:
  1. Model - CV.docx - Adăugat la: 28.05.2026, ora 14:22
  2. Model - Declarație confirmare cunoastere condiții recrutare.docx - Adăugat la: 28.05.2026, ora 14:22
  3. Model - Cerere participare concurs.docx - Adăugat la: 28.05.2026, ora 14:22
  4. tematica si bibliografie.pdf - Adăugat la: 29.05.2026, ora 12:01
  5. Anunț - 9050-Anunț concurs director adjunct Direcția Asigurare Logistică Integrată - Anunț concurs director adjunct Direcția Asigurare Logistică Integrată.pdf - Adăugat la: 29.05.2026, ora 13:20
Fișiere publicate ulterior activării anunțului:
Nu a fost încărcat niciun fișier, însă pot fi încărcate ulterior.



Timp rămas până la înscriere :
  • ZILE
  • ORE
  • MINUTE
  • SECUNDE


Trebuie să fii autentificat pentru a aplica pentru acest post

Conectează-te